Comandamentul multinaţional de Sud-Est al NATO, cu sediul în Bucureşti, a fost activat

Publicat: 01 12. 2015, 15:15
Actualizat: 23 10. 2021, 02:45

„Înfiinţarea acestei structuri NATO de comandă-control face parte – alături de activarea, în luna septembrie, a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NFIU-NATO Force Integration Unit) – din măsurile stabilite în Planul de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale, adoptat la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, din 2014”, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale remis MEDIAFAX.

Potrivit MAPN, înfiinţarea acestui comandament aliat la Bucureşti, ca şi a Unităţii NATO de Integrare a Forţelor NATO, este o măsură concretă de asigurare a ţării noastre ca stat-membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în contextul evoluţiei situaţiei de securitate din regiune.

La ceremonie a fost prezent locţiitorul comandantului Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, generalul-locotenent Alain Parent.

După desfăşurarea ceremoniei de activare, care a avut loc la Bucureşti, un detaşament al HQ MND-SE a defilat în cadrul Paradei Militare Naţionale din Piaţa Constituţiei.