COMENTARIU Crenguţa Nicolae | Cinci chei rapide ca să înţelegem ce va face noul guvern

1. „Este garanţia implementării programului România Educată”: aşa s-a referit fostul premier Ludovic Orban la Sorin Câmpeanu, avocat al plagiatului în mediul universitar, traseist multiplu şi omul care anul trecut era propus premier de Victor Ponta, al cărui partid nici n-a mai intrat acum în parlament.

Faptul că fostul premier s-a referit aşa la pariul măreţ al preşedintelui Iohannis, pariu pierdut deja printre pepsiglasuri, arată o agresivitate pasivă teribilă la adresa lui Klaus Iohannis, explicabilă la un om care s-a văzut lăsat cu ochii în soare după ce timp de un an întreg a fost asigurat de preşedinte că indiferent cine câştigă alegerile, tot el va fi desemnat premier. Aluzia lui Orban la România Educată sugerează că n-are sens ca scandaloasa impunere a lui Câmpeanu la Educaţie să-i fie reproşată lui, fiindcă nu el e de vină, aşa cum nu el va fi responsabil nici de alte decizii care vor fi luate de noul guvern.

2. „PNL este câştigătorul moral al alegerilor”, a spus acelaşi Orban în seara alegerilor. Atunci poate încă mai spera că după ce vin tare din urmă voturile din diaspora, însă ideea de câştigător moral nu se referea la rezultatul alegerilor, ci la o anumită postură de martir, de premier al unui guvern care s-a sacrificat pe altarul combaterii pandemiei, primind ca răsplată nerecunoştinţa electoratului, care a preferat să voteze cu PSD, USR PLUS şi AUR.

Această atitudine de martir, încurajată de unii dintre fruntaşii partidului, la fel de deranjaţi ca preşedintele Iohannis de oricine îndrăznea să critice oricât de vag prestaţia guvernului, a apărut în primăvară, când liberalii au văzut că apelul la cei din diaspora de a rămâne în ţările lor şi de a suporta carantina la intrarea în ţară nu e primit cu drag, ci întâmpinat cu înjurături, după cum a constatat pe pielea sa însuşi Rareş Bogdan, odinioară locomotiva electorală a PNL.

Acum, pierderea alegerilor a făcut ca atitudinea de martir să se transforme în resentiment atât faţă de electorat, a cărui nerecunoştinţă PNL tot nu o înţelege, cât şi faţă de preşedintele Iohannis. Un premier lipsit de resentiment nu şi-ar fi dat demisia ostentativ, în plină pandemie, şi numai de la şefia guvernului, nu şi a partidului. Nici n-ar fi cedat atât de mult în faţa celorlalte partide din coaliţie doar ca să capete şefia Camerei, în chip de răsplată după anul de sacrificii.

3. „La momentul demiterii guvernului Dăncilă, a existat un singur partid care şi-a asumat guvernarea”, a spus în campanie Raluca Turcan, reluând o idee pe care ea şi alţi liberali au tot exprimat-o de-a lungul anului, anume că PNL a fost sabotat de USR PLUS – ba când pluseriştii n-au vrut să intre la guvernare, ba când au îndrăznit să nu susţină PNL în obsesia sa de a forţa anticipatele, ba în disputele din campanie.

Într-o memorabilă emisiune tv din 12 martie (ziua când CCR a respins ordonanţa pentru anticipate), Turcan era preocupată nu de epidemia care tocmai se accelera, ci să-şi verse năduful pe „partidele care se dădeau cu fundul de pământ că susţin alegerile anticipate şi azi s-au răzgândit”. Acum, resentimentul acesta (care a crescut în intensitate pe măsură ce PNL a scăzut în sondaje) i-a furnizat lui Ludovic Orban o pârghie de a ralia în jurul său partidul, vânzând liberalilor ideea că dacă îl susţin să fie uns şef al Camerei (şi reales la viitorul congres al partidului), el e singurul care se poate opune adversarilor de la USR PLUS.

Cu alte cuvinte, ca şef al Camerei, Orban va acţiona ca în opoziţie, respingând introducerea pe agendă a unora din viitoarele legi propuse de USR PLUS. Cert e că încă de la alcătuirea programului de guvernare comun, unele planuri ale USR PLUS au fost cu succes reduse la statutul de iniţiative simbolice şi exilate peste doi-trei ani (ceea ce nu e rău în cazul, de pildă, al desfiinţării impozitului pe salariul minim, o idee susţinută de noul ministru al economiei, Claudiu Năsui, având drept consecinţe chelirea bugetului şi optimizarea fiscală numai în folosul angajatorilor).

4. „Avem un guvern investit pentru a da OUG dacă lucrurile se înrăutăţesc. Eu mă gândesc însă la relaxare”, a spus noul premier Florin Cîţu după votul de învestire, întrebat de probabilitatea unei carantine pentru combaterea pandemiei.

Declaraţia lui a fost aproape concomitentă cu un comentariu al lui Raed Arafat cum că nu sunt excluse măsuri de carantină dacă noua tulpină de coronavirus, care a oprit traficul între Marea Britanie şi peste 40 de ţări, se va răspândi pe continent. Sau cu ştirile despre a doua tulpină nouă, apărută în Africa de Sud, încă şi mai contagioasă decât cea britanică. Şi dacă acestea n-ar fi existat, statistica oficială tocmai dăduse pentru România o rată de pozitivare a testelor de 21%, când pentru aducerea sub control a pandemiei ar trebui ca rata de pozitivare să scadă sub 5%.

Explicaţia norişorilor roz pictaţi de Cîţu e aceeaşi ca înainte de alegeri, şi am mai vorbit despre ea: intenţia de a vârî sub preş amploarea pandemiei şi de a brava că România se descurcă bine, că economia produce bani în continuare ca să-şi poată plăti datoriile şi că nu va fi impusă nicio carantină care să umfle factura socială a pandemiei. Acest discurs este destinat exclusiv pieţelor financiare şi analiştilor, aceiaşi cu care a tratat fostul ministru de finanţe Cîţu.

Prin urmare, vom avea probabil cel mai optimist guvern din Europa, capabil să-l facă până şi pe Ludovic Orban să pară un campion al alarmismului. Electoral, nu va dăuna PNL faptul că o astfel de atitudine va mai tăia din zelul AUR de a acuza „dictatura sanitară”. PNL ar putea doar să piardă teren în faţa PSD, dacă într-adevăr s-ar aplica îngheţările de salarii şi restructurările de personal bugetar despre care tot vorbesc social-democraţii când se referă la intenţiile guvernării de dreapta. Cu cât redresarea economică va veni însă mai târziu, cu atât scade probabilitatea ca asemenea măsuri să fie luate mai devreme, din acelaşi considerent al evitării măsurilor prociclice pe care Cîţu l-a avut în vedere şi ca ministru.

5. „Mi-am asumat poziţia de vicepremier pe partea de coordonare a ceea ce înseamnă dezvoltare europeană”, a spus după votul de învestitură Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, adăugând că îşi doreşte ca toate ministerele care vor dezvolta proiecte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să fie sub coordonarea lui.

Această declaraţie, care transformă practic USR PLUS în stăpânul robinetului de bani cu care se va dezvolta România şi pe vicepremierul Barna într-un premier paralel, deşi partidul lui a luat doar 15% în alegeri, anunţă şi cea mai importantă tensiune din interiorul coaliţiei. Miza cea mare a luptei pentru putere din guvern sunt cele 30 de miliarde de euro din PNRR, pe care preşedintele Iohannis şi PNL au dat de înţeles că le-au dobândit de la UE doar graţie talentelor lor de negociere.

Pe când încă părea să existe pericolul pentru USR PLUS ca guvernul rezultat din alegeri să fie dominat de PNL, pluseriştii au propus, ca soluţie de a da la o parte mâna PNL de pe muntele de bani, ca Ministerul Fondurilor Europene să fie desfiinţat, iar împărţirea fondurilor să fie făcută de alte ministere. În toiul negocierilor, presa simpatizantă USR PLUS a plusat cu ştirea (dezminţită de PNL şi necomentată în niciun fel de vreun oficial european) că UE ar fi foarte nemulţumită de proiectul de cheltuire a banilor din PNRR de către PNL şi ar fi cerut refacerea lui din temelii.

După negocieri însă, odată ce USR PLUS a căpătat ministerul, n-a mai propus desfiinţarea, ci doar transformarea în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – o metodă clasică a guvernelor noi de a înlocui oamenii vechii guvernări dintr-o instituţie. Iar primele declaraţii ale ministrului pluserist demontează implicit ideea succesului liberal cu cele 30 de miliarde: jumătate sunt de fapt împrumuturi, nu granturi, afirmă Cristian Ghinea, iar din total trebuie alocat obligatoriu 37% pentru tranziţia verde a economiei şi 20% pentru digitalizare, ceea ce nu se întâmplă în proiectul actual realizat de PNL.

După Ghinea, propunerea negociată în coaliţie este ca „[în] toată partea de digitalizare, inovare, tranziţie verde, eficienţă energetică, cred că ar trebui să ne orientăm spre mediul privat, astfel încât să nu fie doar statul cel care modernizează şi dezvoltă România pe această zonă”. Prin urmare, atât potenţialul de câştig pentru firmele prietene, cât şi de cooptare a clientelei după modelul jafului din sănătate petrecut în guvernarea PNL cu echipamentele de pandemie, va fi uriaş, iar meciul între partidele din coaliţie pentru împărţirea banilor va fi pe măsură.

Meciul respectiv explică şi de ce între cei 21 de membri ai guvernului există o singură femeie, deşi al doilea partid din coaliţie se crede şi modern, şi progresist. Perioadele relaxate, cu creştere economică normală, sunt compatibile cu guvernări unde partidele admit şi femei, mai ales acolo unde partidele la putere sunt deja sătule după ani de guvernare. În schimb, nu e loc pentru femei acolo unde incertitudinea economică e mare, unde apar resurse externe de bani cu impact excepţional, iar partidele la putere sunt nu doar flămânde şi agresive din cauza perioadelor lungi de opoziţie, dar şi silite să guverneze în coaliţie.