COMENTARIU Crenguţa Nicolae: O temă cu adevărat europeană pentru alegerile din 26 mai

Pentru mai mult de jumătate din respondenţi, principalul risc pe care îl văd pentru ei şi familiile lor în următorii doi-trei ani este acela de a deveni bolnavi sau afectaţi de dizabilităţi. Acest răspuns este uimitor de omogen: el nu face deosebire între ţări europene şi non-europene, vestice şi estice (acestea din urmă fiind Estonia, Lituania, Polonia şi Slovenia), între categoriile de vârstă (eşantionul a mers de la 18 la 70 de ani) sau între ţări bogate şi mai sărace. Al doilea risc, cu pondere de peste sau aproape jumătate în răspunsuri, este cel de a nu-şi putea asigura din muncă banii necesari pentru traiul zilnic: acesta predomină în ţările afectate de criza financiară (Grecia, Italia) şi e foarte pronunţat inclusiv în ţări bogate (SUA, Canada, Austria, Finlanda, Franţa, Israel) ori considerate ca fiind bine redresate după criză (Irlanda, Estonia, Lituania, Polonia, Slovenia). Al treilea risc vizează securitatea personală şi criminalitatea, în special în Mexic, Austria, Italia şi Germania.

Celelalte riscuri indicate sunt pierderea locului de muncă, lipsa accesului la servicii de asistenţă pe termen lung (cea pentru boli cronice şi dizabilităţi), accesul la locuire adecvată, la servicii de îngrijire pentru copii şi educaţie. Referitor la sursele de îngrijorare pe termen lung, de departe primul risc indicat în toate ţările, cu o pondere de peste 60% inclusiv în Germania sau Belgia, este cel referitor la pensie – securitatea financiară la bătrâneţe. Nici aici nu apare aşteptata diferenţiere între ţările bogate şi restul: Estonia, Lituania şi Slovenia sunt într-adevăr singurele ţări unde ponderea răspunsului depăşeşte 80%, însă şi în Germania, Austria, Portugalia, Grecia şi Polonia ponderea se apropie de 80%; singura ţară din listă unde riscul e doar la 60% este Olanda.

În privinţa accesului la asistenţă socială în caz de nevoie, cei mai încrezători sunt cetăţenii din Canada, Olanda, Norvegia şi SUA, iar cei mai sceptici sunt cei din Estonia, Grecia, Israel şi Slovenia. Ariile vizate de cea mai mare neîncredere sunt peste tot pensiile şi asistenţa pe termen lung, pentru boli cronice şi bătrâneţe, urmate de cele în caz de pierdere a slujbei, boală sau naştere a unui copil. O sursă la fel de omogenă de insatisfacţie în privinţa asistenţei sociale este modul inechitabil de distribuire ori modul incorect de concepere a acesteia. În medie două treimi din respondenţi sunt de acord că „mulţi primesc asistenţă socială fără s-o merite” (în fruntea listei: Portugalia, Chile, Mexic, Italia, Polonia, Grecia şi Slovenia), cred că nu primesc în schimb de la stat pe măsura a ceea ce îi oferă prin taxe şi impozite şi nu sunt de acord cu afirmaţia că „guvernul încorporează perspectiva oamenilor ca mine atunci când planifică sau reformează politica de asistenţă socială” (70% sau peste în Franţa, Grecia, Israel, Lituania, Portugalia şi Slovenia).

Am dat atâta spaţiu sondajului pentru că el oferă o rară cheie realistă de interpretare pentru cine vrea să priceapă evoluţiile politice de acum. Mai exact, de ce alegerile sunt câştigate din ce în ce mai mult în lume de populişti în dauna politicienilor tradiţionali, care au arătat deja că sunt incapabili să rezolve aceste probleme. Salvini, Bolsonaro, Trump, Farage, Tsipras, Kurz, Orbán nu au nici ei soluţii, dar reuşesc mai bine să-i convingă pe alegători că o duc rău sau riscă s-o ducă rău din cauza unor grupuri compacte de oameni răi. Imigranţii, fasciştii, musulmanii, feministele, săracii, politicienii, comuniştii, homofobii, evreii, ruşii, rasiştii, americanii, bătrânii, Soros: mereu există câte un ţap ispăşitor pentru orice nu merge bine într-o societate. Şi nu e campanie electorală mai plăcută şi mai uşoară decât să tuni contra celor răi şi să-i vezi pe oameni cum te admiră pentru asta, mai ales dacă eşti un candidat spectaculos - arătos, tânăr, venit din afara politicii, cu talent retoric şi cu o strategie de a cuceri expunere mediatică prin povestea sa personală de viaţă.

Aşa a câştigat alegerile provinciale de la 20 martie din Olanda proaspătul politician Thierry Baudet, şi mai critic la adresa UE şi a imigraţiei decât fostul extremist de serviciu Geert Wilders. Dar nu trebuie să fii neapărat un extremist de dreapta ca să ai o abordare populistă. „Aceşti populişti nu sunt precum ceilalţi”, arată o analiză Bloomberg despre ascensiunea a două figuri de candidaţi liberali „antisistem” în dauna politicienilor de dreapta „mainstream” la prezidenţialele din Slovacia şi Ucraina (30, respectiv 31 martie). În Ucraina e vorba de actorul Volodimir Zelenski, susţinut de liberalii reformişti pe care regimul actualului preşedinte Petro Poroşenko i-a îndepărtat de putere. În Slovacia, liberala Zuzana Čaputová, o frumoasă avocată şi activistă anticorupţie, a şi devenit între timp prima femeie preşedinte al Slovaciei, învingându-l pe comisarul european Maroš Šefčovič, de orientare conservatoare, cu o campanie centrată pe anticorupţie. Bloomberg notează că, spre deosebire de populiştii de dreapta care au câştigat cu argumentul luptei contra unei ameninţări externe (imigraţia), populiştii liberali vor să-şi unească susţinătorii contra uneia interne (corupţia); poziţionarea lor antisistem este însă aceeaşi.

Dacă privim Eurobarometrele, problemele economice şi sociale evidenţiate în sondajul OECD capătă de obicei alte nume, mai elegante, alese în funcţie de vinovăţiile cel mai des pomenite în media. De la Eurobarometrul de primăvară 2018 până la cel din toamna trecută, întrebarea „care sunt cele mai importante două probleme cu care se confruntă UE?” a produs aproape aceeaşi ierarhie de probleme, în următoarea ordine: imigraţia, terorismul, starea finanţelor publice, situaţia economică, schimbările climatice, şomajul, influenţa UE în lume, criminalitatea, creşterea preţurilor, mediul, pensiile, taxarea şi aprovizionarea cu energie. Formularea întrebării nici nu permite răspunsuri neapărat relevante pentru toţi europenii, ci pentru ceea ce îşi imaginează ei că ar trebui să fie o temă importantă pentru UE în funcţie de mediatizarea celor curente. De pildă, răspunsurile din România au dat drept cele mai importante teme imigraţia şi terorismul, deşi românii nu se confruntă cu niciuna din acestea.

În schimb, cel mai recent sondaj privind problemele specifice ale românilor este cel al IRES din ianuarie, unde la întrebarea deschisă „care este, în acest moment, principala dumneavoastră îngrijorare?”, ierarhia problemelor menţionate arată aşa: lipsa banilor/nesiguranţa zilei de mâine (14%), starea de sănătate/sistemul sanitar (12%), instabilitatea politică/guvernarea ţării (12%), criza economică/creşterea preţurilor/devalorizarea banului (7%), nivelul de trai/sărăcia (7%), lipsa locurilor de muncă (5%), viitorul copiilor (4%), salariile şi pensiile sunt mici (3%), starea în care se află ţara/direcţia în care se îndreaptă (3%), să se dea pensiile/să existe bani pentru plata lor (2%), nesiguranţa locurilor de muncă (2%). La întrebarea dacă respondenţilor le ajung banii pentru traiul zilnic, 17% au răspuns că nu, 36% au spus că le ajung doar pentru traiul zilnic, iar 33% că le ajung pentru traiul zilnic şi cheltuieli, dar nu şi pentru economii sau investiţii.

Până acum, principalele partide care au intrat în campanie pentru europarlamentare au oferit doar moduri populiste de a ocoli aceste probleme. Pentru PSD (inclusiv satelitul ALDE), prioritatea e repoziţionarea în chip de partid eurosceptic şi conservator, care identifică drept unică sursă a subdezvoltării României lăcomia eurocraţilor şi a companiilor susţinute de ei de a-şi însuşi bogăţiile ţării: logic, deci, vinovaţi prin asociere sunt politicienii şi activiştii români susţinuţi de eurocraţi. Pentru USR PLUS şi PNL, prioritatea e repoziţionarea în chip de formaţiuni antisistem, care identifică drept unică sursă a subdezvoltării României corupţia PSD, considerat a reprezenta „sistemul”: logic, deci, vinovaţi prin asociere sunt alegătorii PSD, uneori doar funcţionarii şi bugetarii cei mai bogaţi, alteori toţi alegătorii săi, inclusiv cei mai săraci. Din această paradigmă simplistă derivă toată retorica partidelor, bună pentru orice împrejurare: indiferent ce alegeri urmează, PSD vorbeşte numai de patriotism şi de cât de răi sunt ceilalţi, opoziţia vorbeşte numai de anticorupţie şi de cât de rău este PSD.

Liviu Dragnea declara că primele două condiţii de selecţie pentru un candidat pe lista PSD pentru 26 mai sunt „să fie patrioţi în fiecare celulă a corpului său şi a inimii sale” şi „să aibă curaj sa vorbească şi să-şi apere interesul naţional al ţării pe care o reprezintă”, cunoaşterea unei limbi străine venind abia în al treilea rând. Rareş Bogdan susţine că în această campanie „trebuie să arătăm fiecărui român care şi-a pus votul pe PSD şi ALDE că a greşit grav, că a adus la putere un monstru” şi că dacă PNL câştigă alegerile, va da jos guvernul PSD. Un influencer al USR popular pe Facebook susţine că „referendumul şi alegerile din 26 mai vor fi în primul rând despre Kovesi, ca simbol al luptei cu Mafia”, iar Dacian Cioloş comenta, la depunerea semnăturilor pentru europarlamentare din partea USR PLUS, că „suntem, de astăzi, cu un pas mai aproape de a scăpa România de penali şi de hoţie”.

În asemenea condiţii, n-ar trebui să mire dacă prezenţa la europarlamentare şi la referendumul anticorupţie al preşedintelui va rămâne redusă. Există voci care se declară supărate că în România nu se dezbat „temele europene” înainte de alegerile din 26 mai, ci tot lupta internă pentru putere. Am văzut însă mai sus, uitându-ne la Eurobarometre, că „temele europene” pot fi destul de înşelătoare dacă sunt luate ca atare. În schimb, ceea ce îi preocupă cu adevărat pe români şi europeni şi nişte schiţe de soluţii nu se arată nicăieri. Pe cât de mare paradă face PSD de patriotism, nu ştim ce are de gând partidul să facă în PE, în afară de luptele verbale cu militanţii PPE şi SD pe tema statului de drept. În opoziţie sunt partide care, deşi până şi fanii lor de pe net îi tot roagă să-şi publice programele şi să-şi precizeze măcar sumar platformele cu care vor să meargă în PE, se eschivează, mizând că electoratul o să-i voteze oricum, numai fiindcă ei nu sunt PSD. Are cineva interes să facă efortul de a spune coerent ce soluţii are şi cum le va aplica? Asta cu adevărat ar fi o temă europeană în campania pentru 26 mai.