COMENTARIU În atenţia viitoarei comisii de pregătire a aderării la euro

Primul risc pe termen mediu văzut de Draghi se referă la pericolul unui război comercial: preşedintele american Donald Trump a acceptat în ultimul moment să excepteze temporar UE, Canada, Australia şi alte state de la suprataxarea importurilor de oţel şi aluminiu din UE, dar şi-a menţinut decizia de a impune tarife punitive la importurile din China şi nu se ştie dacă după 1 mai, când va reveni asupra chestiunii, va decide exceptarea permanentă sau taxarea UE şi a celorlalte state.

Al doilea risc este relaxarea reglementărilor financiare, pentru care băncile au reînceput să facă lobby pe măsură ce au văzut că SUA lui Trump e dispusă să renunţe la o serie de reglementări impuse de administraţia Obama sectorului financiar după ultima criză.

Al treilea risc este reevaluarea activelor financiare (acţiuni, obligaţiuni), în condiţiile unor căderi ale burselor precum cea din februarie sau cea de acum şi care periclitează economia UE, din cauza marii sale expuneri transatlantice. Al patrulea risc constă în politicile fiscale prociclice, mai ales în SUA, dar şi în UE, unde o serie de ţări mizează pe renunţarea la austeritate şi creşterea cheltuielilor, deşi economiile lor cresc oricum şi fără astfel de măsuri.

Pentru Draghi, acest discurs, ca şi cel din februarie din faţa Comitetului pentru afaceri economice al Parlamentului European, sunt un fel de bilanţ, atât al celor peste trei ani de programe neconvenţionale de stimulare monetară a economiei de către BCE (cumpărarea de obligaţiuni şi alte titluri de datorie în schimbul cărora BCE a eliberat bani ultraieftini pentru uzul pieţelor), cât şi al mandatului său, care expiră în 2019. Draghi a amintit că zona euro şi-a revenit definitiv din criză, cu o creştere de 2,5% în 2017, atât pe seama consumului, cât şi pe seama investiţiilor, cu aproape 7,5 milioane de persoane active în plus pe piaţa muncii faţă de 2013 şi cu o perspectivă de inflaţie în creştere de la o medie de 1,4% în acest an la 1,7% în 2020.

Pentru unii comentatori, aceste rezultate confirmă că nu mai există niciun motiv sau mai bine zis pretext de a continua măsurile de stimulare monetară, prelungite de mai multe ori de frica unor noi furtuni la bursă generate de nemulţumirea investitorilor că nu mai au la dispoziţie banii furnizaţi aproape pe gratis de BCE. Pentru alţii, avertismentele lui Draghi privind cele patru riscuri confirmă că BCE se teme în continuare să termine actualul program de stimulare şi atunci are nevoie să găsească noi motive de prelungire.

Numai că Draghi va pleca de la cârma BCE. Perioada actuală este una de tranziţie, când toată lumea vorbeşte despre schimbarea de gardă, atât la Rezerva Federală, la conducerea căreia preşedintele Trump a înlocuit-o recent pe Janet Yellen cu fostul bancher de investiţii Jerome Powell, cât şi în toate instituţiile UE unde actuala conducere îşi termină mandatul la anul, de la Comisia Europeană până la BCE. Joi, liderii zonei euro au aprobat ca viitorul vicepreşedinte să fie Luis de Guindos, actualul ministru spaniol al economiei, ceea ce creşte şi mai mult şansele ca viitorul preşedinte, adică înlocuitorul lui Draghi pentru următorii opt ani, să fie un german, favoritul net pentru această funcţie – Jens Weidmann, guvernatorul Bundesbank.

Fost consilier economic al cancelarului Angela Merkel şi susţinut de ea pentru şefia BCE, Weidmann este temut de toţi cei care au apreciat viziunea lui Draghi şi care consideră că secretul ieşirii din criză a UE porneşte de la declaraţia lui din 2012 că va face „orice este nevoie” pentru salvarea zonei euro, declaraţie ce a deschis drumul măsurilor neconvenţionale ale BCE. Recent, Weidmann a declarat că dacă redresarea zonei euro continuă, BCE ar putea să termine în acest an programul de cumpărare de obligaţiuni în valoare de 2.550 mld. euro, iar la anul deja să aibă loc prima majorare de dobândă. Ca membru al conducerii BCE, Weidmann s-a războit public cu fostul premier Matteo Renzi pe tema creşterii datoriei publice a Italiei şi a fost cel mai înverşunat critic al măsurilor lui Draghi de stimulare monetară, urmând viziunea nemţească după care ieşirea din criză trebuie să se facă prin austeritate şi disciplină fiscală, nu prin aruncarea cu bani ieftini în piaţă după exemplul Rezervei Federale.

De ce ne-ar interesa pe noi cele de mai sus, când liderul PSD şi şefa Guvernului au în vedere aderarea României la euro în 2024, pe când acum e 2018 şi abia urmează să se înfiinţeze comisia guvernamentală de pregătire a aderării? Pe de o parte, pentru că nu te poţi pregăti pentru aderare cu o informare minimă a publicului despre ce se întâmplă la nivelul de decizie în zona euro (nici măcar despre discursurile acestea ale lui Draghi nu se vorbeşte la noi; România nu face parte din zona euro, dar participă la Consiliul European şi este reprezentată în Parlamentul European) şi cu o informare redusă la interpretări ideologice despre ce ar însemna pentru noi aderarea la euro. Am văzut un articol unde era deplâns faptul că România ar renunţa astfel la unul din ultimele sale privilegii de stat suveran, acela de a bate monedă; o asemenea abordare face din iniţiativa lui Liviu Dragnea de pregătire a aderării la euro până în 2024 un demers absurd, neinteligibil, având în vedere insistenţa aceluiaşi pe ideea că trebuie să ne consolidăm suveranitatea în toate domeniile.

Pe de altă parte, cele de mai sus ne-ar interesa pentru că nu te poţi pregăti pentru aderarea la euro rapid, prin decret sau OUG: numai „anticamera tehnică” a zonei euro, adică ERM II – mecanismul european al ratelor de schimb în care este testată stabilitatea monedei naţionale, durează cel puţin doi ani, după care evaluarea performanţei economiei în condiţiile ERM II durează încă aproape un an. Iar până acolo, oficialii zonei euro trebuie convinşi că România nu va pune probleme în privinţa inflaţiei şi a politicilor fiscale, adică a capitolelor la care apar acum avertismente în rapoartele făcute de finanţiştii români sau de cei de la UE. Inutil de observat cât de exigentă ar fi o BCE sub conducerea lui Jens Weidmann faţă de comportamentul fiscal al unei Românii candidate la aderarea la euro.

Nu numai atât însă: printre criteriile cerute la aderare figurează şi unul care spune că „legislaţia şi normele naţionale prevăd independenţa băncilor lor centrale naţionale şi că statutele acestora respectă dispoziţiile tratatelor şi sunt compatibile cu statutul BCE”. Zilele trecute, senatorul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul legii de plafonare a dobânzilor şi al dării în plată, a depus un proiect de eliminare a imunităţii membrilor CA al BNR în materie de supraveghere prudenţială. Ideea va fi dând satisfacţie celor care fantazează de mult cum l-ar băga la închisoare pe guvernatorul BNR pe motiv că el e de vină pentru ratele lor la credite, dar ne-ar îndepărta de criteriul de mai sus privind aderarea la euro, asta după ce România a fost constant ferită de discuţiile de ani de zile despre cum guvernele din Ungaria şi Polonia subminează independenţa băncilor lor centrale.

Şi nu în ultimul rând, cele de mai sus ne-ar interesa fiindcă premierul Viorica Dăncilă i-a exprimat în februarie ambasadorului SUA, potrivit comunicatului de atunci, „îngrijorarea privind căderea indicelui Dow Jones (implicit a bursei) şi, totodată, speranţa că această situaţie nu va continua, întrucât ar genera potenţiale efecte la nivel global”. Februarie a trecut şi bursele s-au calmat, dar acum a revenit furtuna, încă mai violentă decât atunci: piaţa americană de acţiuni a încheiat cea mai mare cădere săptămânală din ianuarie 2016 încoace, închizând vineri la un nou minim al anului (23.533,20 pentru indicele Dow Jones, cu o pierdere de peste 1.100 de puncte în doar două zile).

O reizbucnire a turbulenţelor din februarie era doar o chestiune de timp, pentru că şi atunci, şi acum s-a vorbit de acelaşi lucru: cu cât datele economice sunt mai favorabile, cu atât creşte probabilitatea ca Rezerva Federală să crească mai mult şi mai des dobânzile, adică să termine cu propriul ei program de stimulare monetară, ceea ce irită pieţele. Acum însă a apărut factorul politic – frica de politica imprevizibilă a lui Trump în chestiunea tarifelor vamale, cu perspectiva unui război comercial în toată legea cu China, care a anunţat şi va continua să anunţe măsuri de retorsiune, cu efect asupra exporturilor SUA. Vineri, împreună cu bursa americană au suferit şi bursele din Europa şi Asia; chiar dacă pieţele europene îşi revin însă, rămâne valabil avertismentul de mai sus al lui Draghi despre reevaluarea activelor (în traducere, SUA strănută şi Europa tuşeşte, ca la orice criză de până acum – iar când Europa tuşeşte, România trebuie să fie atentă să nu cadă la pat).

Citeşte şi: Viceprimarul Iaşului, din nou la judecată cu PSD. În urmă cu o săptămână, Harabagiu a cerut instanţei să anuleze excluderea sa din partid

Citeşte şi: MITING la Chişinău, cu participarea a doi lideri ai opoziţiei din România. UPDATE: Băsescu a cerut Parlamentelor României şi Republicii Moldovei să voteze Unirea/ REACŢIA lui Dodon | VIDEO

Citeşte şi: Liberalii vor o zi naţională dedicată meseriilor

Citeşte şi: Mihai Chirica, primarul Iaşului, atac la Liviu Dragnea: A impus un regim stalinisto-nord-coreean

Citeşte şi: Norica Nicolai, despre decizia lui Iohannis în cazul Kovesi: Nu are dreptul la o decizie discreţionară

Citeşte şi: Tăriceanu, despre aderarea la euro: Nu aduce automat un avantaj. Termenul de 2024 e fezabil

Citeşte şi: Dragnea anunţă înfiinţarea comisiei pentru aderarea la moneda Euro până în 2024