COMENTARIU Istoricul Marius Oprea: “Vorbeşte Băsescu, gîndeşte Petrov”

Şi de ce a ales să-şi nenorocească doi colegi de facultate, de la Institutul de Marină ”Mircea cel Bătrîn”, pe unul că vrea să rămînă în străinătate, cu prilejul primului voiaj peste hotare şi pe al doilea, că visează numai să se căpătuiască şi nu are nici pic de devotament pentru ”măreţele realizări”? Ce? Credea Băsescu atunci, în 1972, cînd a ales cu bună ştiinţă să-şi semneze notele informative cu pseudonimul ”Petrov” că ai săi colegi vor fi cumva mîngîiaţi pe creştet, pentru ce relata el despre ei?

Traian Băsescu persistă, în formă continuată, în minciună. Şi nu în minciuni cotidiene, mai mult sau mai puţin vinovate. Minte şi sub jurămînt, în faţa instanţei de judecată. Face orice, ca să scape de un verdict care, dacă e să fie judecat de o instanţă care nu judecă omul (care poate intimida, sau poate că se bucură, politic, de simpatie), ci fapta sa, nu poate să mai aibă scăpare.

Căci, contrar tuturor minciunilor înşirate de-a lungul anilor şi în toate împrejurările posibile în legătură cu colaborarea lui cu Securitatea, acum faptele lui apar în întreaga lor lumină. Băsescu a ”turnat” în formă continuată, din studenţie şi în toţi anii care au urmat, clădindu-şi cariera în umbra Securităţii, consolidîndu-şi poziţia, delaţiune după delaţiune, pas cu pas, în timp ce îşi dădea semenii pe mîna poliţiei politice comuniste.

Mai întîi, a ajuns deci să toarne în faţa”ceistului” de la Insitutul de Marină, unde era student în anul II: apare, în registrul reţelei informative al Direcţiei a IV-a de contrainformaţii militare, la poziţia 39 – conform documentului oficial, furnizat în 2 septembrie 2004 de către UM 1150 (Secretariatul general al MApN).

Cum am văzut, nu cu multă vreme în urmă s-a găsit atît numele său conspirativ, Petrov, cît şi conţinutul celor două note informative (cel puţin, căci cu siguranţă au fost şi se pot găsi mai multe), pe care Băsescu, cel puţin, nu neagă acum că le-ar fi scris el.

După un an, pe 9 noiembrie 1973, dosarul său de colaborator al contrainformaţiilor militare, cu numărul 3990, a fost transferat la Inspectorarul Judeţean de Securitate Constanţa (unde Traian Băsescu apare înscris la această dată în Registrul jurnal reţelei informative). Documentul a fost furnizat de Serviciul Român de Informaţii la CNSAS în 19 septembrie 2006. Era deci în anul III cînd, din ”colaborator” al ”ceistului” de la Institutul de Marină a ajuns informator în toată puterea cuvîntului şi cu ”acte în regulă” al Securităţii. Nici asta n-a ştiut?

O asemenea ”promovare” nu avea, după uzanţele vremii şi practicile poliţiei politice, decît o explicaţie: performanţele lui ca turnător depăşeau sfera contrainformaţiilor militare şi acopereau toate zonele de interes pentru Securitate: Băsescu putea furniza ”materiale de interes operativ”, adică turnătorii despre cît de mult (nu) iubesc regimul comunist toţi cei cu care intra în contact.
Şi-a îndeplinit această ”îndatorire patriotică” vreme de şase ani, în formă conspirată, ca informator, pînă în 1979, cînd dosarul său, cu tot cu angajament, a fost distrus prin procesul verbal cu numărul 58212, aşa cum reiese din documentul furnizat CNSAS de către SRI, citat mai sus, care arată că el a fost ”sursă” a UM 0757, Securitatea Portului Constanţa.

Traian Băsescu ştia asta şi pe acest fapt şi-a clădit, întodeauna, minciuna că nu ar colaborat cu Securitatea. Eu am o vorbă, pe care dacă Băsescu ar fi ştiut-o, n-ar fi ajuns aici: să n-ai încredere în securişti, nici cînd îţi spun adevărul. Distrugerea dosarului său nu a însemnat sfîrşitul colaborării cu Securitatea, ci numai o ”deplină conspirare” a lui, pentru că Traian Băsescu devenise membru PCR şi, conform uzanţelor, nu mai putea fi folosit ca ”informator” (termen socotit înjositor pentru un membru de partid), ci numai în calitate de ”persoană de sprijin” a ”organelor”, recrutat, la solicitarea Securităţii, cu avizul primului secretar de partid şi numai în baza asentimentului său.

”Persoana de sprijin” era un fel de nomenclaturist în lumea pestriţă a turnătorilor. Într-o vreme în care mulţi români căutau să se pună la adăpost de hărţuilelile Securităţii pentru a deveni turnători înscriidu-se în partid, Băsescu s-a grăbit să devină o astfel de ”persoană de sprijin” imediat după ce a devenit membru PCR şi ofiţer navigator.

În 5 noiembrie 1977, apare în Registrul persoanelor de sprijin ale Securităţii ca fiind în legătura ofiţerului Mihail Avramidis de la Securitatea Portului Constanţa, care lucra în ”colectivul navigatori români – nave petroliere”. Traian Băsescu a recunoscut abia după 12 ani, în februarie 2004, autenticitatea acestui document, apărut pentru prima dată în spaţiul public în 18 februarie 1992. De la acest moment al biografiei sale încolo, după ce a ajuns de la postura de ”colaboratorul Petrov” la cea de ”persoană de sprijin”, ulterior, odată cu numirea lui în postul de reprezentant al NAVROM la Anvers, prin ordinul 223 din 8 februarie 1988 al ministrului Transporturilor Pavel Aron, legăturile sale cu Securitatea iau o altă turnură, au o altă conotaţie şi intensitate.

Traian Băsescu nu mai era, de ani buni, un simplu turnător – acesta era îndeobşte doar un început, ”botezul focului” prin care un viitor securist îşi dovedea calităţile ce îl recomandau pentru a face parte din rîndurile ”tovarăşilor cu ochi albaştri”, cei care şi-au terorizat, de-a lungul regimului comunist, proprii semeni.

Ei bine, toate cele de mai sus erau cunoscute de multă vreme (cum am arătat, primele informaţii privind colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea au apărut acum nu mai puţin de 27 de ani), şi mai ales de către cei puşi să-i verifice ”declaraţiile pe propria răspundere”.

Totuşi, Colegiul CNSAS i-a dat certificate de ”necolaborare” în şapte sau opt rînduri, la toate verificările ”dosarului” său – mai puţin la ultima. Explicaţia nu este neapărat una de natură politică, vizînd ”protejarea” lui de către membrii colegiului. Căci aceştia lucrează şi ei cu ”materialul clientului”, adică pe baza documentării furnizate în legătură cu persoana verificată de către Direcţia de Investigaţii.

Direcţie condusă, pînă nu demult, de Germina Nagâţ, premiată în 2014 de către Grupul de Dialog Social pentru ”prodigioasa activitate” (a se citi ”servicii aduse preşedintelui” en titre atunci, Traian Băsescu) şi care nu şi-a ascuns niciodată loialitatea faţă de acesta. Doamna Nagîţ este în prezent reprezentantă a USR – PLUS în Colegiu, ceea ce mă face să cred că aceeaşi loialitate o va arăta şi faţă de Dacian Cioloş.

Acum, însă, cînd a venit ceasul judecăţii, Traian Băsescu se jură că ”n-a ştiut” că turna la Securitate. Deşi măcar de la tatăl său, ofiţer de carieră, ar fi trebuit să ştie ce înseamnă ”ceist” şi Direcţia a IV-a. Direcţie care a fost înfiinţată în cadrul Securităţii prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri 2306 din 13 septembrie 1967, care privea funcţionarea Consiliului Securităţii Statului.

Ulterior, prin Decretul 30/1972, cînd Securitatea a revenit în cadrul Ministerului de Interne, s-a statuat din nou că Direcţia a IV-a de ”contrainformaţii militare” foloseşte ”toate mijloacele de securitate” în unităţile militare, unde ofiţerii ei erau ”ochii şi urechile lui Ceauşescu”, sesizînd Direcţia de cercetări penale inclusiv cu privire la soldaţii şi ofiţerii care îşi manifestau orice formă de împotrivire faţă de regimul dictatorial. ”Raportul Tismăneanu”, în baza căruia tocmai preşedintele Traian Băsescu a ”condamnat” comunismul vorbeşte pe larg despre modul în care securiştii ”ceişti” au umilit armata română, mai bine de un deceniu. Acesta a şi fost motivul prăpastiei create între Ministerul Forţelor Armate şi Securitate, atît de vizibilă în decembrie 1989. Nici asta n-a văzut-o Băsescu?

Dincolo de explicaţiile sale puerile, care nu au nicio relevanţă juridic, pe Traian Băsescu îl pierde propria vanitate. Şi lăcomia. Trăsăturile sale de caracter, care i-au jalonat întreaga existenţă. Căci, dacă n-ar fi rîvnit şi la fotoliul (şi salariul) de europarlamentar, nimeni n-ar fi avut treabă cu ”preşedintele-pensionar”. Dar, a mai vrut să aibe un cuvînt de spus şi în Europa, România nu i mai ajungea. Ei bine, nu i-a ieşit. Pentru că, de-acum, e oficial, indiferent de orice decizie a instanţei: cînd vorbeşte Băsescu, gîndeşte Petrov.