Comentariu Iulian Anghel, ZF: Mapa roşie, doi preşedinţi, trei prim-miniştri şi 62 de miniştri. Cum să înainteze România?

Vă spune ceva "mapa roşie"? "Mapa roşie" este acel dosărel care ascunde jurământul depus de miniştri în faţa preşedintelui ţării, la preluarea funcţiei.

Urmărește
533 afișări
Imaginea articolului Comentariu Iulian Anghel, ZF: Mapa roşie, doi preşedinţi, trei prim-miniştri şi 62 de miniştri. Cum să înainteze România?

Comentariu Iulian Anghel, ZF: Mapa roşie, doi preşedinţi, trei prim-miniştri şi 62 de miniştri. Cum să înainteze România? (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Ca într-un ritual, de câte ori depune un nou ministru jură­mân­tul, ceilalţi mi­niştri vin în coloană la Palatul Co­tro­ceni, se aliniază ca sfinţii în spatele preşe­din­telui şi ascultă jurământul noului coleg, depus mai cu mâna stângă, mai cu dreapta pe Biblie sau pe Consti­tuţie, cum îi vine fiecăruia. Urmează o cruce, două, mai largă sau mai smerită, iarăşi după gust. Apoi, cel în cauză păşeşte mai ţanţoş sau mai umil spre preşedinte, fâl­fâind "mapa roşie" pe care i-o înmâ­nează şefului statului, care o pasează apoi unei doamne. Ultimul ritual de acest fel s-a petrecut luni-seară în faţa preşedintelui interimar Crin Antonescu - cinci jurăminte.

Nu mai puţin de 45 astfel de jură­minte s-au depus de la începutul anului, în faţa preşedintelui României, fără a-i număra şi pe cei doi prim-miniştri (Ponta şi Ungureanu) care au depus şi ei acelaşi jurământ faţă de ţară şi de popor în prima jumătate a anului într-un guvern a cărui structură cuprinde 15 ministere. Dar pe această structură a mi­nis­terelor s-au perindat de la începutul anului 62 de miniştri (diferenţa faţă de cei care au jurat este explicabilă întrucât unii au depus jurământul în anii trecuţi).

Aşadar, 45 de jurăminte de credinţă depuse în faţa a doi preşedinţi - Traian Băsescu şi Crin Antonescu - la care au asistat 3 prim-miniştri sau "foşti" - Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta (pe Cătălin Predoiu nu-l număram pentru că a fost premier interimar doar puţine zile). Unii au jurat de două ori - bunăoară ministrul de externe Titus Corlăţean, care a jurat prima dată ca ministru de justiţie, la debutul guvernării Ponta, iar luni-seară ca ministru de externe după ce Andrei Marga a fost îndepărtat fără să i se dea nicio explicaţie, după cum singur spune. De altminteri, pentru Ministerul de Externe s-a jurat cel mai mult de la începutul anului, mai precis de patru ori, pentru că Externele au avut şi cei mai mulţi şefi ai diplomaţiei de la începutul anului - Teodor Baconschi, Cris­tian Diaconescu (de două ori), Andrei Marga şi, de luni, Titus Corlăţean. Minis­terul Educaţiei a avut de la începutul anului, la rândul său, patru miniştri plini şi unu interimar (o lună şi jumătate). Ministerul de Interne a avut patru miniştri.

Citeşte continuarea materialului pe zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici