COMENTARIU Marius Oprea | Maia Sandu, preşedinte al României

Politicienii, precum actualii şefi ai statului şi guvernului, şefii partidelor şi cei din subordinea lor nu au o viziune şi un proiect de ţară, ci numai interesul de a-şi promova şi realiza propriile ambiţii politice. Singurul om de stat român nu e în România, ci într-o altă parte istorică a ei, de care e separată încă: Republica Moldova. O cheamă Maia Sandu.

Născută la 24 mai 1972 într-un sat din nord-vestul Moldovei, aflat la circa 120 de kilometri de capitală, Maia Sandu a absolvit Academia de Studii Economice de la Chişinău şi după absolvire (1994) a fost primită la o şcoală de elită, Aacdemia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedinţia Moldovei, unde a studiat relaţii internaţionale. După absolvire, a fost admisă la cursurile de master, în prestigioasa şcoală de politicieni Kennedy School of Government de la Harvard, Statele Unite, după care a fost cooptată direct în echipa de consilieri ai Directorului Executiv al Băncii Mondiale. Comparaţi CV-ul ei cu al oricărui politician român. Chiar şi cu al lui Florin Cîţu.

Maia Sandu a părăsit însă Washingtonul şi o slujbă bine plătită în 2012, preferînd să se întoarcă acasă, unde timp de trei ani a ocupat fotoliul de ministru al educaţiei. Modestă şi charismatică în acelaşi timp, a făcut o figură aparte în prăfuita şi corupta elită politică de peste Prut. Şi a ştiut, cu inteligenţă, pragmatism şi bun simţ totodată să înfrîngă toate prejudecăţile, să treacă toate barierele. Lăsînd impresia că le lasă să se folosească de imaginea ei publică, a ajuns  să cucerească şi să reunifice pînă în 2016 toate bastioanele risipite, atomizate, ale dreptei politice din Republică în Partidul Acţiune şi Solidaritate, un partid pro-european şi antioligarhic, de neimaginat cu un deceniu în urmă.

După un prim eşec, dar la limită, la prezidenţialele din 2016 în faţa lui Igor Dodon, exponentul fostei nomenclaturi şi al nostalgicilor din RSS Moldovenească, încă extrem de puternici în toate reţelele de putere, osificate, corupte, dar active în păstrarea statu-quo-ului din Moldova, Maia Sandu a devenit preşedinte al statului, în urma alegerilor din 15 noiembrie 2020. Probabil va deveni o dată de referinţă istorică pentru Moldova, poate şi pentru România.

Pentru a avea o imagine cît mai clară asupra acestei ”doamne de fier” din est, să spun doar că în iunie 2019 a ieşit cîştigătoare dintr-o criză politică majoră. Pînă şi Curtea Constituţională s-a opus iniţial desemnării ei ca prim-ministru, într-o epocă în care oligarhul corupt Vladimir Plahotniuc domina politica moldovenească. Dar pe 15 iunie Maia Sandu a cîştigat bătălia, Plahotniuc a părăsit Moldova şi de atunci este dat în urmărire generală. Toate afacerile acestuia, toată corupţia politică a fost scoasă la iveală. Lumea a început să vadă în Maia Sandu un simbol al naşterii în Republică a ceva ce nu mai existase pînă atunci: o politică adevărată, în interesul cetăţeanului.

Roadele acestei viziuni a Maiei Sandu, ca om de stat, au fost culese acum. Partidul ei proeuropean, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a câştigat categoric alegerile legislative din Republica Moldova, cu aproape 53% din voturi şi 63 de mandate, din 101. Aşa ceva nu s-a mai văzut acolo. Şi nici în România, de cînd alegerile sînt cu adevărat libere şi nu sub semnul unei ”democraţii originale”. 

Maia Sandu este un om de stat de care şi România are nevoie. Comparaţi-o numai cu Florin Cîţu, pe care ar trebui să ni-l imaginăm, în actuala conjunctură a politicii noastre dîmboviţene, drept viitor preşedinte al României. Pe el, sau pe Ciolacu, sau şi mai rău, pe Cioloş. De ce nu Maia Sandu, care ar fi ca o gură de oxigen, în îmbîcsita şi terenul joc de-a ”ciumele” roşii sau galbene?  Ea ar fi, cu siguranţă, un preşedinte al românilor şi nu al altor interese, cărora România le este deja îndatorată şi supusă.

Totul este posibil, acum cînd Maia Sandu are şanse să reuşească să realizeze ceea ce părea nu demult o utopie: să aducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Mă duc cu gîndul la întrebarea care i-a fost pusă pe 1 februarie 2016, la care Maia Sandu a răspuns ferm: ”Dacă ar avea loc un referendum pentru unirea cu România, personal aş vota «Da»”.

Pînă acum, de la Traian Băsescu la AUR, am fost obişnuţi cu ”filiale politice” româneşti, în Republica Moldova. Cine va face primul pas în sens invers şi va înfiinţa PAS, Partidul Acţiune şi Solidaritate în România şi va propune apoi cadidatura Maiei Sandu la prezidenţialele din 2024, are de pe acum votul meu.