COMENTARIU Marius Oprea | România, de la Coroana de Oţel, la Republica de Carton

Pe 10 mai 1881, Bucureştiul şi întreaga Românie se aflau în sărbătoare. Care alegorice străbăteau Capitala, clopotele bisericilor vesteau sărătoarea încoronării Regelui şi a proclamării acelei zile drept Ziua Regatului României, aleasă ca atare printr-o hotârîre a Parlamentului României din 14 martie 1881 care stabilea ”înălţarea Principatelor Române la gradul de Regat şi a hotărât ca ziua de 10 mai, care e şi Ziua Independeţei, să fie cea în care să se facă Încoronarea”. De atunci şi pînă la 30 decembrie 1947, cînd a avut loc abdicarea forţată a Regelui Mihai şi instaurarea ocupaţiei sovieto-comuniste a României, 10 Mai a fost sărbătorită drept zi naţională a României. De fapt, pînă astăzi, din punct de vedere istoric, ea este adevărata Zi Naţională a României. Pentru că din acest moment, România a devenit, treptat, un stat capabil să-şi asume, sub cîrmuirea lui Carol I dezicii istorice care au dus la modernizarea ţării şi au culminat cu Marea Unire din 1918.

Ceremonialul încoronării de acum 140 de ani a avut o mare încărcătură simbolică. Cele două coroane, ale Regelui şi Reginei, prima făurită din oţelul unui un capturat la Plevna, iar cea de-a doua din aur, au fost duse de o delegaţie a Parlamentului la Cadedrala Patriarhală cu o zi înainte, pe 9 mai, spre a fi sfinţite. A doua zi, Cortegiul Regal a ajuns la Mitropolie, străbătînd Bucureştiul, împodobit de sărbătoare şi cu oameni aclamînd pe străzi: regina în caleaşcă, iar Regele călare, în uniformă de colonel de infanterie al Armatei Române. A urmat ceremnonia religioasă, în prezenţa Corporilor Legiuitoare, a membrilor Academiei Române, a Înaltelor Curţi de Casaţie, legaţiilor străine, rectorilor Universităţilor din Iaşi şi Bucureşti. Coroanele au fost sfinţinte, în salve de tun şi apoi mitropolitul primat Calinic Miclescu şi cel al Moldovei, Iosif Naniescu au aşezat coroanele sfinţite pe capetele morarhilor, iar Regele a primit spre semnare şi promulgare Actul Încoronării.

Au urmat alte două zile de sărbătoare, în întreaga ţară şi apoi decenii de prosperitate şi stabilitate a României, ţară care a intrat rapid într-un ritm de modernizare. Dar al cărui destin istoric a fost întrerupt brutal de ocupaţia Armatei Roşii sovietice, care a adus cu sine şi instaurarea comunismului şi a Republicii, după voinţa exprimată clar de către Stalin, în acele timpuri: ”acolo unde armata sovietică va ajunge, se va instaura şi regimul politic al URSS. Altfel nu poate fi!” 

Momentul din 1881 a rămas imortalizat doar într-un album cu litografii, realizat după gustul epocii de Carol Szathmary. Din păcate, fotografiile realizate atunci de Franz Duschek şi Andreas Reisner, angajaţi special pentru a imortaliza acest moment, nu au ieşit, din cauza timpului înnorat din acea zi. Aşa cum s-a întîmplat şi cu Ziua Marii Uniri, aceste momente definitorii pentru fundamentarea naţiunii române nu s-au păstrat în imagini, dar încărcătura lor simbolică a fost una extrem de puternică în sufletul românilor.

Astăzi, avem din plin tehnologii pentru a imortaliza diverse momente, dar nu prea avem ce fotografia. Trăim o altă istorie, una măruntă, a certurilor interminabile şi intereselor meschine. Toate s-au întîlnit sub pălăria largă şi ponosită a Republicii, o invenţie istorică adusă pe tărîmul României de Armata Roşie ”eliberatoare” şi care a luat locul Coroanei de Oţel – ce îşi aşteaptă încă destinul, în Tezaurul României.