COMENTARIU: NATO din mintea lor. NATO din mintea noastră

Semnarea documentelor de aderare a trecut şi s-a marcat. Ridicarea steagului la Bruxelles a trecut şi s-a marcat. Ziua NATO s-a marcat şi ea, nu chiar cu aplomb, pentru că avântul, încă proaspăt, s-a pleoştit de la vremea urâcioasă. Şi robinetul şezătorilor, seminariilor, simpozioanelor, şedinţelor şi altor adunări solemne, cu aromă academică, încă nu a fost închis.

Obişnuit, în asemenea perioade, când pluteşte ceva solemn, care ţine de apartenenţa la lumea civilizată, oamenii publici îşi pun oarece frâie la gură şi apucături, recitând cu simţire frazele de ataşament faţă de organizaţie, cauză şi valori.

Anul acesta, ca să nu fie plictis şi culoarea locală să fie întărită, au fost poale puse în cap, şopârliţe, înţepături. Poate din invidie că unii au furat startul adunărilor scrobite. De aici au început ofuscările cu "Cine a meritat? Cine a contribuit mai mult?" iar alergiile inter-personale au fost în floare.

În aceste împrejurări, cei care merită şi au contribuit din greu stau tăcuţi. Cei vii zâmbesc pe sub mustaţă. Cei morţi zâmbesc şi ei dintr-un colţ al Raiului. Truditorii de zi cu zi pentru binele României în selecta şi mai ales utila NATO îşi văd de ale lor.

În mintea oamenilor publici, povestea cu sărbătorirea NATO este ceva ce o să se încheie, dar până se încheie presupune o batistă curată în buzunar, vorbire îngrijită şi abţinerea de a mesteca gumă în public.

În spatele oamenilor publici există o categorie restrânsă, a cărei minte conştientizează căt de importante şi de ajutor sunt acum, când probabil se fac noi aranjamente strategice, de securitate colectivă cu efecte pe mulţi ani, toate aceste vorbiri frumoase (mai ales cele în cunoştiinţă de cauză), de ataşament faţă de ce înseamnă NATO.

În faţa oamenilor publici este restul lumii.

În mintea restului lumii, NATO este o organizaţie care te trimite la război, sau mai pompos zis într-un "export de securitate", ceea ce poate părea ciudat pentru clamata fire eminamente paşnică a neamului românesc. Când mai şi mor dintre ai noştri, se oftează şi se încruntă multe sprâncene. Dacă spui că riscul şi uneori sfârşitul înainte de vreme fac parte din profesia celor plecaţi la război, eşti bătut cu pietre.

Tot în mintea noastră, NATO sunt "ăia" care au bombardat Serbia, ţara care a avut şi are un loc special în sufletul românilor. După cum şi NATO a "adus" americanii, într-o târzie reparaţie a istoriei. Mai cu F-16, mai cu scutul (încă în facere), mai cu soldaţi care, oameni şi ei, scapă uneori caii la bar.

Însă, de când cu Ucraina şi cu bodogănelile Marii Rusii, mai toate minţile de la noi acceptă, cu îndoieli sau întărindu-se în convingeri, că NATO este necesară. Pentru apărare. Nicicând, în acest timp atât de tulbure, care miroase a nou război rece, Articolul 5 nu a fost mai actual.

(Articolul 5 din tratatul Atlanticului de Nord: "Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice".)

Citeşte şi: Băsescu: Amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă poate pune în pericol ţara. Dacă la 10 ani de NATO nu toţi românii trăiesc mai bine este din cauza noastră

Citeşte şi: INTERVIU - George Maior: Cea mai dramatică discuţie pentru intrarea în NATO am avut-o pe 11 septembrie 2001 - AUDIO

Citeşte şi: INTERVIU: Mircea Geoană - Apartenenţa la NATO, prima garanţie reală de securitate din istoria României - VIDEO, FOTO