COMENTARIU| Selfie cu eşecul

Huiduieli, selfiuri, un banner uriaş, flori, discursuri şchioape  (victorie! Vasilica Viorica Dăncilă a reuşit să-şi descifreze speech-ul, cu poticneli, dar până la capăt).

Opoziţia, în frunte cu autointitulatul său lider, Ludovic Orban, s-a străduit să demonstreze - şi a reuşit! - ceea ce intuiam: că nu există.

Partidul Suprarealist al lui Dragnea & acoliţii rămân stăpânii absoluţi ai României. Ei fac Legea.

De ce au depus liberalii orbi conduşi de Orban şi susţinuţi de partidul-majoretă USR o moţiune de cenzură pe care n-au ştiut sau nu s-au oboist s-o gestioneze? Nu faptul că n-a trecut e catastrofal, ci scorul cu care n-a trecut.

De ce a întreţinut Ludovic Orbanu false aşteptări? De ce i-a minţit pe români că negociază? De ce le-a dat speranţe, sfârşind prin a-i da un imens balon de oxigen preşedintelui Camerei? Care a fost strategia liberalilor? (Întrebare retorică).

Va fi fascinant, în orele care urmează, să le auzi scuzele, justificările. Succesorul chitarist al Brătienilor a dat tonul pe la prânz, încercând să scoată ţap ispăşitor asociaţia culturală UDMR, după ce Kelemen Hunor făcuse constatarea elegantă că, în toată aventura Moţiunii, nu lipsesc decât un lider şi o viziune: “Sunt surprins de decizia UDMR, sunt convins că în spate există probabil nişte negocieri”. Fireşte că, spre deosebire de el,  liderii PSD au purtat negocieri. (Cât despre surprindere, Orban e structural un surprins. Preţul plătit de Dragnea o să-l  şocheze de-a dreptul, când Kelemen îi va spune köszönöm szépen).

Ce a mai declarat gânditorul dreptei: “Am depus moţiunea de cenzură, într-un moment în care numai pentru parlamentarii Puterii nu este clar că acest guvern trebuie să cadă”.   

Devine limpede: problema lui Ludovic Orban nu e că nu vrea, ci că sincer nu poate. Sarcina de “lider al Opoziţiei” îl striveşte,  găsindu-l mereu uluit.

Ce urmează? Să privim lung cum se goleşte România, fluierând a pagubă. Cei care vor avea unde şi puterea să plece vor pleca, vor rămâne pensionarii, asistaţii, lumina parşivă a televizorului, ploile torenţiale de după-amiază, bicicleta Preşedintelui, promoţiile la tigăi, gropile din asfalt, doctoratele ambalate şi în vrac, câmpul de luptă anticorupţie presărat cu hoiturile umflate ale achitărilor, inundat de mărăcini, regulamentele de ordine interioară scrise cu litere roşii de-o şchioapă, nostalgia bordelurilor virtuale, mirosul pestilenţial al speranţei, sfârşitul ca un nou început, rânjetul uscat al artezienelor goale, rostogolirea gâfâită a orelor, autostrăzi scufundate, cozile la reformă, dezacordurile violente între subiect şi predicat,  şi orizontul sălciu al viitorului anterior ascuns în pliurile minţii noastre.