Prima pagină » Main Story » COMENTARIU: Strigătul de luptă anti-WikiLeaks: „Bârfe!”

COMENTARIU: Strigătul de luptă anti-WikiLeaks: „Bârfe!”

Floarea politicii băştinaşe, etichetată şi portretizată în cablogramele WikiLeaks s-a scuturat a dezgust:"Bârfe!" cap-coadă. Sau s-a îndoit a întrebare inocenta, "a la Dan Voiculescu": "Cine este WikiLeaks?". Sau a făcut spirite: "sunt lucruri care erau deductibile, ca TVA" (apud Gheorghe Flutur).
COMENTARIU: Strigătul de luptă anti-WikiLeaks:
Indira Crasnea
28 mart. 2011, 18:08, Politic

Dar contra-eticheta „bârfe” a fost firul roşu în reacţiile celor pomeniţi în epistolele diplomatice.

„Nu am avut discuţii, nici taclale, nici mese, nici bârfe cu vreunul din angajaţii sau demnitarii unei ambasade, ai niciuneia”, a spus „oligarhul” Verestoy. „Nu cred că acum, în 2011, trebuie să comentăm scenariile şi bârfele de acum patru ani „, şi-a dat cu părerea „instabilul” Geoană. „Transformarea unei bârfe în ştire denotă lipsă de profesionalism”, a decretat Ludovic Orban. „Mie nu îmi place bârfa nici când este făcută de oameni simpli, darămite de nişte oameni cu pretenţii”, a zis venerabilul Iliescu. Într-o rară coeziune, lăsând la o parte vrajbele politice cotidiene, cei încondeiaţi au îngropat cablogramele dintr-un început .

Cel puţin până acum, răvaşele au făcut un român fericit: pe intuşabilul Gigi Becali. Care a înţeles că trimiterea în tagma oligarhilor este o mângâiere afectuoasă, de recunoaştere a statutului său de „om cu influenţă”.

După cum, în ciuda explicaţiilor oficiale docte, aceleaşi texte au făcut cel puţin un român nefericit: pe Mircea Geoană, această pasăre Phoenix avariată, care a reuşit să-şi împuşte cam toate avânturile cu gloanţele de argint fabricaţie proprie. Nici nu era nevoie să caute asemenea muniţie (poate o reminiscenţă a lecturilor romantice din adolescenţă cu căpetenii indiene sau a îngurgitării de western-uri şi filme cu vampiri). Lui Mircea Geoană îi trebuia mai curând puşca cu ţinte de argint a viteazului apaş Winnetou. Să te declari „number one”, dar sa ai nevoie de muniţie letală, este o contradicţie care defineşte de fapt personajul. Dar, bineînţes, după cum a opinat, el a fost zugrăvit de către prietenii americani, cel puţin „bizar” şi nu prea veridic.

În sfârşit, pe drumul dintre fericirile stinghere şi nefericirile multe – ascunse prin reacţii de desfinţare ale cablogramelor – au luat-o la sănătoasa sau au aşteptat să se spargă primul val de umori alte „figuri” din răvaşe. Deputatul Georgian Pop ( prolificul „Deep Throat”) a depus la conducerea Camerei Deputaţilor o solicitare de concediu. Palatului Cotroceni, prin purtătorul de cuvânt a dat o explicaţie referitoare la episodul „Băsescu, stăpânul dosarelor”.

În ceea ce priveşte textele/cablogramele/răvaşele apărute până acum, se fac „vinovate” de un fel de manierism, parţial scuzabil/justificat. Când eşti o mare putere, care-ţi aperi interesele în această zonă de „frontieră”, priveşti lesne prin lentila unui „război rece” (care nu a murit vreodată, ci doar s-a odihnit un pic). A se vedea, de exemplu ştampila „filo-rus”, care apare frecvent. Lesne se fac şi încadrările în tipologii ( Elena Udrea, „la femme fatale”, printre altele).

Cu toată încărcătura lor, cablogramele WikiLeaks-seria România sunt, până acum, mai curând „un pom lăudat”. Contextul intern actual nu le potenţează. Pot fi pretext de mici războaie între figurile publice (Varujan Vosganian a văzut aici…mâna PDL). Sau pot eşua în fapt divers.

Dar povestea este doar la început.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, [email protected])