„Sper să fiu în continuare socru mare că am un băiat. Cred că o să fie socru mare aşa cum îl ştiu pe baiatul meu. Pot să spun că nu este o vină a Guvernului pentru că am văzut că se cere demisia Guvernului. Nu are cum să fie vina Guvernului pentru că era obligaţia guvernului de organiza referendumul atâta timp cât avem o iniţiativă cetăţenească, pe de o parte, avem un vot în Parlament, pe de altă parte”, a declarat Claudiu Manda.
Preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, a precizat că în judeţul Dolj social-democraţii s-au implicat în acţiuni de informare privind referendumul pentru familie.
„Cel puţin în ceea ce priveşte rezultatul, pot să spun că la Dolj colegii mei s-au implicat. Avem 142 de mii de persoane prezente la vot în condiţiile în care PSD a obţint la ultimele alegeri 153 de mii de voturi. Sigur că PSD putea să asigure cvorumul. Eu le mulţumesc celor care s-au implicat, inclusiv celor din Disapora. Acesta este rezultatul şi trebuie să ţinem cot de el. (…) Am avut o participare care nu este de 30%, dar dacă ne raportăm la ceea ce poate PSD să facă în Dolj cred că suntem bine. Cei care au venit la vot în Dolj nu sunt votanţi PSD. Atâta s-a putut”, a spus Manda.
Cât priveşte o analiză în PSD după rezultatul acestui vot, Manda a precizat că acest lucru se va face în mod clar.
”Este foarte clar că vom discuta la nivelul partidului ce a însemnat acest rezultat, deşi acest referendum nu a fost asumat de partid, partidul a asumat doar că poate să facă o campanie de informare”, a afirmat social-democratul.