Comisia de Administraţie a Camerei dezbate pe litoral Legea turismului

Deputaţii din Comisia de Administraţie Publică se întrunesc, miercuri şi joi, pe litoral, în staţiunea Olimp, unde vor analiza proiectul Legii turismului, a declarat, marţi pentru MEDIAFAX preşedinta Comisiei, Sulfina Barbu (PDL).

Urmărește
73 afișări
Imaginea articolului Comisia de Administraţie a Camerei dezbate pe litoral Legea turismului

Preşedinta Comisiei, Sulfina Barbu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Barbu a precizat că la şedinţa Comisiei şi-au anunţat prezenţa 25 de deputaţi din totalul de 30, fiind închiriată sala de şedinţe a Hotelului Cocor din staţiunea Olimp.

"Noi vom sta la Complexul Mimoza din Jupiter şi am închiriat sala de şedinţe a Hotelului Cocor din Olimp, şedinţele Comisiei urmând să înceapă de la ora 10.00, miercuri şi joi", a spus Sulfina Barbu.

Ea a menţionat că deputaţii suportă cheltuielile de cazare, doar transportul fiind susţinut din bugetul Camerei Deputaţilor.

Sulfina Barbu a mai spus că deputaţii din Comisie au ales să susţină aceste dezbateri pe litoral pentru că "este o zonă turistică importantă" şi primarii şi autorităţile locale pot să-şi spună opiniile în legătură cu proiectul de lege.

Întrebată dacă deputaţii vor avea şi program de plajă, Barbu a spus că acest lucru depinde de fiecare parlamentar. Sulfina Barbu a precizat că ea nu şi-a propus aşa ceva şi doreşte să se întâlnească, după şedinţele Comisiei, cu Organizaţia de Femei a PDL Constanţa şi cu reprezentanţii PDL din această zonă.

Proiectul, care reglementează acest domeniu, este iniţiat de Guvern şi a fost adoptat de Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici