„Eu am spus de ani de zile şi nimeni nu mă ascultă: noi nu avem o lege a protocolului, o lege de stat care să stabilească responsabilităţile fiecărei instituţii atunci când organizează evenimente în interesul statului român„, a spus Zgonea.
Zgonea a arătat că la Camera Deputaţilor el face regulile, la Senat Crin Antonescu, iar la Preşedinţie Traian Băsescu.
„Eu fac regulile la Camera Deputaţilor, domnul Antonescu la Senat, la Preşedinţie le face domnul preşedinte Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere, emoţional, poate că ar fi fost bine să-l invite pe domnul Antonescu. Pe de altă parte, poate că dânsul (şeful statului – n.r.) a fost deranjat de plecarea pripită a domnului Antonescu atunci, pe care la momentul respectiv dumneavoastră l-aţi comentat. Aşa încât eu nu mă bag între doi elefanţi care fac parte din echipa naţională„, a precizat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la B1 TV, referitor la absenţa lui Crin Antonescu de la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul Economiei, că acesta a avut „un comportament necuviincios” la o ceremonie anterioară şi „nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni”.
„Nu are nicio legătură cu impoliteţea. Protocolul prezidenţial implică un anumit comportament când vii acolo. Să ştiţi că sunt oameni care la Ziua Naţională nu respectă o anumită conduită şi sunt tăiaţi de pe listă pentru anul următor şi niciodată nu mai revin. Crin Antonescu, la o ceremonie destul de standardizată, la Cotroceni, a avut un comportament necuviincios, nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni. După unii ar fi trebuit să-l mai invit o dată să văd dacă face la fel sau nu. Niciun prtocol din lumea asta nu lucrează aşa: «Te-am chemat la un protocol, te-ai îmbătat, te-ai urcat pe masă, ai stricat atmosfera, dar eu te mai invit o dată pentru că poate nu te mai îmbeţi data viitoare»”, a precizat Traian Băsescu.
El a adăugat că, de acum înainte, Crin Antonescu ori merge la Cotroceni „ca turist, în grupuri organizate” ori va avea loc o discuţie în care se va conveni că protocolul la Cotroceni nu poate fi încălcat.