Prima pagină » Politic » Florin Cîţu: Sancţiunile aplicate Rusiei, unul dintre subiectele discutate cu vicepreşedintele SUA

Florin Cîţu: Sancţiunile aplicate Rusiei, unul dintre subiectele discutate cu vicepreşedintele SUA

Principalele subiecte ale discuţiei cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, au fost sancţiunile dure aplicate Rusiei de SUA şi susţinerea noastră deplină pentru majorarea bugetului Apărării la 2,5% din PIB, scrie pe Facebook Florin Cîţu, preşedintele Senatului.
Florin Cîţu: Sancţiunile aplicate Rusiei, unul dintre subiectele discutate cu vicepreşedintele SUA
Gabriel Pecheanu
11 mart. 2022, 18:12, Politic

„În cadrul discuţiilor cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, principalele subiecte au fost sancţiunile dure aplicate Rusiei de SUA şi susţinerea noastră deplină pentru majorarea bugetului Apărării la 2,5% din PIB”, transmite Florin Cîţu.

Preşedintele PNL menţionează că un alt mesaj important a fost despre oportunităţile strategice în contextul investiţiilor americane în România. Ţara noastră are nevoie de o economie puternică, bazată pe investiţii.

„România susţine agenda noastră comună care se bazează pe prosperitate, valori democratice şi pe interesele comune de securitate ca aliaţi NATO”, încheie Cîţu.