Comisia juridică a Camerei respinge proiectul lui Prigoană privind legalizarea prostituţiei

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cu 14 voturi "împotrivă", un vot "pentru" şi 2 abţineri, propunerea legislativă a deputatului PDL Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei.

Urmărește
14 afișări

Silviu Prigoană a declarat, după şedinţă, că intenţionează să revină cu o propunere legislativă de incriminare în Codul Penal a prostituţiei deoarece această activitate nu poate să rămână nereglementată.

El a arătat că acest fenomen nu mai este incriminat de Codul Penal, nu mai constituie infracţiune şi a devenit contravenţie.

"Adică e ca şi cum ai trece strada prin loc nemarcat, e acelaşi lucru, ori că te prostituezi în România, ori că treci strada pe unde nu trebuie, e acelaşi lucru, o simplă amendă", a adăugat Prigoană.

El a spus că este surprins de faptul că deputaţii din comisie au respins această iniţiativă a sa şi a arătat că, în urmă cu 70 de ani, România avea o lege în vigoare pe această temă.

Potrivit lui Prigoană, 35 la sută din populaţia care se prostituează în Europa sunt bărbaţi, inclusiv din România. "Ziarele sunt pline de anunţuri, bărbaţii oferă servicii sexuale, fetele masaje erotice, mai bine dăm cu tămâie...", a adăugat Prigoană.

Deputatul PSD Ciprian Nica, membru al Comisiei juridice, a declarat, după şedinţă, că, din punct de vedere religios, a votat şi va vota întotdeauna împotriva unei astfel de iniţiative legislative, "ca un bun creştin ortodox".

El a spus, însă, că trebuie instituţionalizat acest fenomen social, deoarece Europa o să ceară acest lucru. Potrivit lui Nica, ţările europene ar putea să spună că în România "sunt prea multe pe traseu, cam multe pe centură". "Trebuie găsită o soluţie, dar eu voi vota întotdeauna împotriva acestei iniţiative", a mai spus Nica.

Proiectul urmează să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici