Comisia juridică a Parlamentului European decide, astăzi, asupra conflictului de interese în cazul Rovanei Plumb

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European are, luni, o şedinţă extraordinară pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte conflict de interese, în cazul Rovanei Plumb. Forul legislativ a dat vot de respingere pentru aceasta în poziţia de comisar european pe transporturi.

Urmărește
963 afișări
Imaginea articolului Comisia juridică a Parlamentului European decide, astăzi, asupra conflictului de interese în cazul Rovanei Plumb

Comisia juridică a PE decide, luni, asupra conflictului de interese în cazul Rovanei Plumb

Comisia JURI va evalua conflictul de interese real sau potenţial şi al candidatului Ungariei pentru funcţia de comisar european, Laszlo Trocsanyi. Şedinţa Comisiei urmează să aibă loc, luni, în intervalul orar 11.30 - 12.30, ora României, au spus surse europene, pentru MEDIAFAX.

Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia JURI pentru funcţia de comisar european. De asemenea, Laszlo Trocsanyi, candidatul Ungariei pentru funcţia de comisar european pentru extindere şi politica de vecinătate, a picat la vot în Comisia pentru Afaceri Juridice.

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, într-o scrisoare, Comisiei JURI că procedura pentru comisarul nominalizat Rovana Plumb este suspendată. El a mai cerut forului legislativ european să precizeze ce măsuri exacte recomandă în această etapă.

Plumb trebuia să fie audiată în comisiile transport şi mediu pe data de 2 octombrie, ca parte a procedurii de desemnare în poziţia de comisar european.

Viorica Dăncilă a declarat că respingerea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european pe transporturi nu o face să aibă mai puţină încredere sau apreciere pentru aceasta.

Premierul a scris, pe Facebook, că Plumb are, în continuare, susţinerea necondiţionată. Ea a mai spus că speră ca răspunsul Comisiei JURI să fie unul pozitiv, „în acord cu propunerea făcută de România şi susţinută de preşedintele Comisiei Europene”.

Anterior votului de joi de respingere a Rovanei Plumb, Comisia JURI i-a trimis acesteia o scrisoare, în care i-a cerut lămuriri despre un împrumut de 800.000 euro şi acţiuni la o companie, care nu ar figura în declaraţia de avere depusă la Bruxelles, potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX.

„Plumb: Probleme au fost ridicate cu privire la un credit de 800.000 euro despre care a relatat presa, însă care nu a fost menţionat în declaraţia de avere, anumite acţiuni la o companie (Grupul verzilor) şi cazul de corupţie în care a fost implicată în 2017 (PPE). A fost decis că: îngrijorările cu privire la cazurile de corupţie sunt în afara competenţei JURI şi ar trebui ridicate în timpul audierilor; informaţii suplimentare vor fi cerute despre împrumut şi acţiuni”, potrivit documentului Comisiei JURI.

Potrivit declaraţiei de avere depuse în data de 25 iunie 2019 la Camera Deputaţilor, Rovana Plumb ar avea un împrumut la BRD făcut în anul 2007, în valoare de 800.000 euro, cu scandenţă în 2030. De asemenea, Plumb mai are un împrumut făcut în acest an, în valoare de 800.000 lei, cu scadenţă în 2021.

La categoria „plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, sumă plătită conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost „mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019”, potrivit declaraţiei de avere care apare pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Taguri:
plumb,
comisar,
juri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici