Comisia juridică a Senatului a amânat pentru o săptămână dezbaterea Tratatului de extrădare cu Siria

Comisia juridică a Senatului a amânat pentru o săptămână dezbaterea proiectului de ratificare a Tratatului de extrădare cu Siria, în aşteptarea unor precizări din partea premierului Ungureanu privind situaţia politică concretă din Siria, a declarat preşedintele comisiei, Toni Greblă (PSD).

Urmărește
98 afișări
Imaginea articolului Comisia juridică a Senatului a amânat pentru o săptămână dezbaterea Tratatului de extrădare cu Siria

Comisia juridică a Senatului a amânat pentru o săptămână dezbaterea Tratatului de extrădare cu Siria (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Membrii comisiei ar fi trebuit să discute miercuri proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnat, la Bucureşti, la 10 noiembrie 2010, această comisie primind de la Biroul permanent al Senatului un termen de o săptămână pentru prezentarea raportului.

"Trebuie avută în vedere situaţia politică din Siria. Chiar azi-noapte unele agenţii de presă au dat ştirea potrivit căreia câteva mii de persoane au murit în confruntări violente în acea ţară, astfel încât e delicat de a ratifica un tratat cu o ţară unde stabilitatea nu e punctul forte", a afirmat senatorul PSD.

El a adăugat că în Siria sunt lupte interne între diverse facţiuni care caută să pună mâna pe putere sau se autointitulează conducătoare legitime ale ţării, astfel încât mai este nevoie de "un timp de reflecţie".

"Preşedintele Comisiei pentru politică externă a făcut o scrisoare premierului pentru ca acesta să ne prezinte o informare cu privire la situaţia politică concretă din Siria şi să vedem, în acest context, dacă a ratifica acum un tratat care nu se ştie când va fi pus în aplicare în acea ţară este oportun din punct de vedere politic", a menţionat Greblă.

Social-democratul a spus că avizul la acest proiect urmează să fie dat de Comisia pentru politică externă. "Deocamdată, Comisia pentru politică externă nu s-a pronunţat, astfel încât noi suntem obligaţi să aşteptăm raportul acelei comisii. Probabil până marţi vom avea o decizie", a explicat Toni Greblă.

Vicepreşedintele Senatului Laurenţiu Chirvăsuţă a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent, că proiectul de lege pentru ratificarea tratatului de extrădare între România şi Republica Arabă Siriană va fi dezbătut săptămâna viitoare de către această Cameră legislativă.

"S-a solicitat din partea ministrului de Externe, Cristian Diaconescu, proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului de extrădare între România şi Republica Arabă Siriană, care sperăm să fie luat în dezbatere, pus pe ordinea de zi săptămâna viitoare", a spus senatorul.

Întrebat dacă acest proiect de lege nu mai este în continuare "blocat" la Comisia pentru politică externă, el a răspuns că "s-a primit raportul şi merge mai departe".

Preşedintele Băsescu a declarat, la 16 noiembrie 2011, că aducerea lui Omar Hayssam în România nu este posibilă din cauza blocării la Comisia de politică externă din Senat a acordului de extrădare cu Siria, apreciind că ceea ce face Titus Corlăţean e un blocaj politic mai rău decât "corupţia lui Sorin Apostu".

El a amintit că în urma vizitei preşedintelui Bashar al-Assad la Bucureşti, în toamna anului 2010, a fost parafat un tratat de extrădare cu Siria.

Potrivit preşedintelui Băsescu, acesta este un document necesar pentru aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, în condiţiile în care legislaţia Siriei prevede imposibilitatea extrădării persoanelor care au cetăţenia siriană.

În replică, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, a respins "ferm" declaraţiile făcute de Traian Băsescu despre blocarea, la Comisia de Politică Externă a Senatului, a ratificării unor acorduri dintre România şi Siria, inclusiv unul de extrădare, care ar fi aplicabil în cazul lui Omar Hayssam. Corlăţean a spus că afirmaţiile lui Băsescu sunt "minciuni şi manipulări".

Senatorul PSD a explicat atunci că la Comisia de Politică Externă au fost dezbătute, în două şedinţe, în mai şi iunie 2010, patru acorduri dintre Siria şi România, dintre care unul de extrădare. Potrivit lui Corlăţean, atât senatorii de la putere, cât şi cei din opoziţie, au căzut de acord că nu se impune începerea procedurilor de ratificare, în condiţiile în care comunitatea internaţională a condamnat "regimul criminal" de la Damasc, impunând inclusiv sancţiuni.

Senatorul PSD a mai afirmat că, pentru cazul Hayssam, există o convenţie de asistenţă juridică, înclusiv penală, între cele două state, convenţie semnată în 1978 şi aflată încă în vigoare.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, la 3 februarie 2011, decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a tratatelor între România şi Republica Arabă Siriană privind extrădarea şi a celui privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Şeful statului a semnat Decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

Preşedintele Băsescu a semnat şi Decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului între România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici