- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisia juridică a Senatului a respins ordonanţa de urgenţă privind recalcularea pensiilor militare
Membrii Comisiei juridice a Senatului vor recomanda plenului respingerea proiectului de lege pentru aprobarea OUG 1/2011 referitoare la recalcularea pensiilor militare, adoptând, în acest sens, un raport negativ la actul normativ.
Comisia juridică a Senatului a respins ordonanţa de urgenţă privind recalcularea pensiilor militare (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Supus la vot, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională a întrunit şase voturi "împotrivă", din partea senatorilor PSD şi PNL şi două "abţineri", aparţinând senatorilor Iulian Urban (PDL) şi Gyerko Laszlo (UDMR).
În cursul dezbaterilor, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a anunţat că senatorii social-democraţi vor vota împotriva ordonanţei de urgenţă, apreciind că autorii actului normativ nu au evaluat impactul acestuia şi că instituţiile abilitate ale statului nu sunt în stare să îl pună în aplicare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
Ţuţuianu a afirmat că dezavuează acest mod de a guverna "golănesc, şmecheresc", care nu are nicio legătură cu statul de drept, prin care Guvernul a ales să reglementeze printr-o ordonanţă de urgenţă, care nu poate fi atacată de cei interesaţi în contencios administrativ.
Senatorul a susţinut că prin acestă ordonanţă se ocoleşte punerea în aplicare a unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că toţi cei care au semnat ordonanţa sunt părtaşi la "demolarea statului de drept".
La rândul său, senatorul PNL Ioan Ghişe a cerut ca membrii comisiei să adopte un raport de respingere a ordonanţei de urgenţă, arătând că "haosul provine de la Guvern, cu ocazia acestei dezorganizări totale. "Guvernul Boc se scarpină când nu îl mănâncă", a susţinut el.
Liberalul a susţinut că prin această ordonanţă dreptul la pensie este călcat în picioare dintr-o "intenţie politică mizeră", pentru a da satisfacţie unor oameni care, în necunoştinţă de cauză, "înghit găluştele de propagandă cu pensiile nesimţite".
În timpul dezbaterilor, senatorul PDL Iulian Urban a întrebat pe generalul de brigadă Maria Lupu, care a reprezentat la comisie Ministerul Apărării Naţionale, cine a avizat din punct de vedere juridic această ordonanţă.
După ce Lupu se suţinut că ordonanţa a fost avizată juridic de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a participat la toate şedinţele de fundamentare a actului normativ, preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a atenţionat-o că Predoiu nu şi-a pus semnătura pe textul ordonanţei de urgenţă.
Acesta a susţinut că ministrul Justiţiei nu a contrasemnat actul normativ, deoarece cunoştea că prin această ordonanţă de urgenţă se modifică o lege care nu putea fi schimbată printr-o ordonanţă de urgenţă.
Pe de altă parte, în cadrul dezbaterilor, senatorii din Comisie au susţinut că pe deciziile de pensionare a cadrelor militare nu este trecut gradul respectivelor persoane, lucru contrazis de generalul de brigada Maria Lupu.
Senatorul PSD Toni Greblă a reproşat, în acest sens, că astfel este "anulat statutul de militar" unui număr de 80.000 de cadre militare pensionate.
De asemenea, senatorii PSD şi PNL au criticat faptul că operaţiunea de recalculare a pensiilor militare presupune costuri mai mari decât economiile astfel realizate.
În replică, Lupu a menţionat că acestă operaţiune, la care participă un număr de 800 de persoane, nu presupune costuri suplimentare şi că pentru recalculări este folosită aparatura deja existentă.
Comisia juridică trebuie să întocmească un raport comun cu Comisia pentru muncă la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 1/2011. Şi Comisia pentru muncă se reuneşte pentru dezbateri marţi.
Raportul comisiilor va fi înaintat plenului Senatului, care va lua o decizie.
Senatul este prima Cameră sesizată cu proiectul de lege de aprobare a OUG 1/2011, Camera Deputaţilor având competenţă decizională.
Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, o Ordonanţă de urgenţă care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabileşte că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul acestui an şi că instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.
Decizia de a emite Ordonanţa a fost luată după ce Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţională hotărârea privind recalcularea tuturor pensiilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:53
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul / Un cetăţean australian care lupta pentru Ucraina ar fi fost capturat de armata rusă
-
astăzi, 14:52
Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari