- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.02.2015, 16:51)
- Eliana Radulescu
Comisia juridică a Senatului va rediscuta avizele de urmărire penală pentru Ariton şi Vosganian
Comisia juridică a Senatului are termen până marţi să rediscute solicitările Mnisterului Justiţiei de avizare a începerii urmăririi penale împotriva senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian, foşti miniştri ai Economiei, a anunţat, luni, preşedintele comisiei, Cătălin Boboc.
Urmărește
147 afișări
Comisia juridică a Senatului va rediscuta avizele de urmărire penală pentru Ariton şi Vosganian (Imagine: Mediafax Foto)
"Biroul Permanent a decis că cele două rapoarte depuse de Comisia juridică, rapoarte depuse cu respectarea tuturor procedurilor după care noi lucrăm să fie retrimise la comisie pentru că domnii senatori au dorit să depună sau să prezinte nişte puncte de vedere în faţa comisiei. Biroul Permanent a decis să retrimită la comisie, până mâine, pentru ca miercuri să poată intra la plen", a declarat Boboc, întrebat dacă senatorul Varujan Vosganian a depus o cerere prin care contesta raportul comisiei.
Întrebat dacă, în scrisoarea trimisă de Vosganian, acesta a arătat că nu s-au respectat procedurile şi că nu a fost invitat la audieri, el a spus că nu vrea să comenteze ce spune un coleg senator.
"Comisia juridică, şi acum şi altă dată, a respectat toate procedurile după care noi funcţionăm, iar o bună parte dintre dvs. aţi fost acolo, în faţa sălii în care se desfăşura şedinţa", a continuat senatorul PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Secretarul de Stat al SUA ameninţă Panama cu măsuri dacă nu vor exista „schimbări imediate” în privinţa canalului
Întrebat dacă Varujan Vosganian a fost invitat să "plece", sau a dorit el acest lucru, Cătălin Boboc a răspuns: "Nu ne putem permite să invităm un coleg să plece".
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi