Comisia juridică nu a reuşit să stabiliească procedura pentru cazurile Mitrea şi Năstase

Deputaţii din Comisia juridică nu au reuşit să stabilească, luni, procedura de urmat în vederea elaborării unui raport pe marginea solicitărilor DNA referitoare la începerea urmăririi penale a deputaţilor Miron Mitrea şi Adrian Năstase, o parte din aceştia contestând deciziile Biroului Permanent.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Comisia juridică nu a reuşit să stabiliească procedura pentru cazurile Mitrea şi Năstase

Comisia juridică nu a reuşit să stabiliească procedura pentru cazurile Mitrea şi Năstase (Imagine: Mediafax Foto)

Deşi conducerea Camerei Deputaţilor a luat o decizie privind procedura de urmat în cazul acestor solicitări, împreună cu preşedintele Comisiei Juridice, Sergiu Andon, unii dintre deputaţi nu au fost de acord cu deciziile Biroului Permanent şi nici cu procedura de urmat. Aceştia au decis să se reunească, din nou, marţi dimineaţa, pentru a stabili această procedură.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea le-a propus membrilor comisiei să adopte, în bloc, aceeaşi procedură prevăzută de Regulamentul Camerei pentru cazul acordării avizului privind arestarea şi percheziţia unor deputaţi, motivând că nu există niciun fel de procedură pentru situaţia în care se află acum Camera, aceea de a da un aviz privind începerea urmăririi penale a unor miniştri care sunt deputaţi.

Luni, deputaţii jurişti s-au reunit cu greu, nefiind informaţi că au programate lucrări în comisie în paralel cu şedinţa plenului şi, mai bine de o oră, au discutat chestiuni generale ce ţin de organizarea şi procedura pe care trebuie să o urmeze în vederea elaborării unui raport obiectiv şi corect privind avizarea începerii urmăririi penale a celor doi deputaţi.

După stabilirea raportorilor, unii dintre jurişti, în frunte cu deputatul PNL Ioan Ghişe, au respins ideea ca subcomisia de raportori să fie singura care să aibă acces la dosarele deputaţilor în cauză.

Deputatul PNL Ioan Ghişe a combătut ideea consitiuirii unei subcomisii, susţinând că, potrivit regulamentului, Comisia juridică face atât cercetarea, cât şi audierea în şedinţe secrete.

"Vă rog să ţineţi cont că raportul este al Comisiei juridice şi nu al unor colegi şi trebuie văzut dacă merge această formulă a subcomisiei sau trebuie Comisia în plenul ei să lucreze şi să audieze. Normal este ca această Comisie să facă audierea, cât şi accesul la documente", a spus el, ideea sa fiind susţinută de colegul său de partid Ioan Timiş.

Preşedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon, a declarat că raportul va fi al Comisiei, explicând că membrii acesteia vor conlucra cu cei şapte raportori, dar şi că, în Biroul Permanent, s-a creat mecanismul de acces la dosar şi pentru alţi deputaţi.

În schimb, deputatul PNL Dragoş Ujeniuc a menţionat că "subcomisia de raportori este un organism ajutător care vine să facă muncă de cercetare a dosarelor pe care să o prezinte membrilor Comisiei Juridice".

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a susţinut că trebuie stabilită o procedură de urmat pentru că orice neregulă procedurală va genera contestaţii. El s-a arătat de acord cu subcomisia de raportori, dar a menţionat că primul lucru pe care trebuie să-l facă aceştia este să elaboreze o schiţă a unui proiect de procedură pe care să o comisia, dar a respins ideea votării fără cunoştinţă de cauză a unui raport făcut de aceşti raportori.

"Această procedură nu există prevăzută în regulement. În cazul în care Camera primeşte o solicitare de începere a urmărire penală de la alt organism, nu există prevăzută nicio procedură. (...) E absurd să dai un vot în necunoştinţă de cauză. Poate acest lucru îl face preşedintele Băsesescu care cere urmărirea penală fără să ştie despre ce e vorba", a spus Nicolicea.

La rândul său, democrat-liberalul Cornel Ştirbeţ a susţinut că această porcedură pe care juriştii vor să o constituie ad-hoc nu este necesară deoarece "votul va fi politic".

Deputaţii au avut probleme şi în ceea ce priveşte stabilirea subcomisiei, dar şi a formatului acesteia, pe motiv că o subcomisie are o altă natură procedurală decât un grup.

Social-democratul Florin Iordache le-a spus colegilor săi că cei şapte raportori alcătuiesc un fel de subcomisie de lucru a Comisiei juridice şi i-a asigurat că niciunui membru nu îi este îngrădit accesul la dosarele lui Mitrea sau Năstase.

O altă problemă ridicată de jurişti a fost aceea privind accesibilitatea lui Miron Mitrea, pentru care Comisia juridică va elabora primul aviz, la propiul său dosar.

Deputatul liberal Ioan Ghişe a subliniat că subcomisia de raportori are obligaţia morală de a pune la dispoziţia lui Mitrea dosarul său, pe motiv că acesta va fi audiat de comisie pe marginea documentelor cercetate de raportori.

"Cred că această subcomisie care va gestiona activităţile care pregătesc raportul pentru Comisia juridică are ca obligaţie morală aceea ce a-i pune lui Miron Mitrea la dispoziţie conţinutul dosarului, pentru că la un moment dat domnia sa va fi audiat de către Comisie şi la sfârşit de către plenul Camerei. Trebuie să îi arate cele 2.500 de pagini lui Mitrea", a spus Ghişe, menţionând că termenul de două săptămâni este prea scurt pentru o asemenea sarcină.
El a menţionat că trebuie clarificat şi dacă documentele sunt sau nu secrete.

Acesta a fost combătut de colegul său de partid, Dragoş Ujeniuc, care a spus că nu este de acord cu adăugirea la procedură "a dreptului celui interesat să aibă acces la acest dosar".

"Aici e vorba de acte premergătoare şi ele sunt prezentate unui organism care să ceară începerea urmăririi penale. Avem un material premergător care poate sta la baza începerii urmăririi penale, care nu trebuie prezentat în mod obligatoriu celui vizat", a spus Ujeniuc.

El a conchis, intrigat, că cererea DNA nu va trece niciodată de plen, în cazul celor doi deputaţi PSD.

"Cu 100 de parlamentari PSD în plen, nu va trece în vecii vecilor această cerere. Să fim serioşi", a susţinut Dragoş Ujeniuc.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat, luni, că solicitarea DNA în cazul lui Miron Mitrea va fi discutată de o subcomisie formată din şapte raportori, care vor prezenta un raport Comisiei juridice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici