- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisia juridică va analiza punctele de vedere privind incompatibilitatea ale lui Andronescu şi Robu
Senatorii din Comisia juridică vor analiza punctele de vedere transmise de senatorii Ecaterina Andronescu (PSD) şi Nicolae Robu (PNL) cu privire la starea de incompatibilitate între funcţia de rector pe care o ocupă în prezent şi cea de parlamentar, introdusă prin noua Lege a educaţiei .
Anunţul în acest sens a fost făcut, marţi, de vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD).
Decizia a fost luată în şedința Biroului Permanent al Senatului.
"Un alt punct pe ordinea de zi a vizat o eventuală stare de incompatibilitate a unor colegi senatori. Ecaterina Andronescu, Nicolae Robu ne-au trimis puncte de vedere. Toate materialele au fost trimise la Comisia juridică spre soluţionare. Punctul de vedere al Comisiei juridice va fi analizat apoi în Biroului Permanent al Senatului", a adăugat senatorul social-democrat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice de Crăciun din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:18
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
-
astăzi, 18:03