- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.04.2016, 20:06)
- Ana-Maria Lazăr
Comisia pentru apărare din Senat a recomandat ca Parlamentul să controleze organismul de interceptări
Comisia pentru apărare din Senat a avizat marţi pozitiv ordonanţa privind interceptările şi a recomandat ca organismul care se va ocupa de interceptări să se afle sub controlul Parlamentului, a declarat preşedintele Comisiei, Marius Lucian Obreja.
Urmărește
664 afișări
Comisia pentru apărare din Senat a recomandat ca Parlamentul să controleze organismul de interceptări
"Comisia pentru apărare a dat aviz pentru Ordonanţa 6/2016, dar având în vedere caracterul provizoriu al acestei ordonanţe, Comisia a făcut o recomandarea ca noi să ne preocupăm de iniţierea unei legi care să asigure funcţionarea acestui organism pentru inteceptări care să fie controlat de Parlamentului printr-o comisie", a precizat Obreja pentru MEDIAFAX.
Ordonanţa privind interceptările a primit luni aviz pozitiv şi la Comisia pentru drepturile omului, iar la Comisia juridică şedinţa s-a amânat pentru că nu a fost cvorum, iar preşedintele Comisiei, Cătălin Boboc, şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, au convenit ca raportul pentru acest act normativ să fie pus pe agendă săptămâna viitoare.
Biroul Permanent al Senatului a decis calendarul dezbaterilor în comisii a ordonanţei de urgenţă privind interceptările, data limită pentru raportul pe fond fiind 13 aprilie, în condiţiile în care termenul de adoptare tacită este 4 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
OUG, emisă ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prevede că procurorii şi organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit şi independent infrastructură Serviciului Român de Informaţii, dar nu şi personalul serviciului secret.
Centrul Naţional de Interceptare a comunicaţiilor - desemnat prin lege cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale - asigura accesul nemijlocit şi distinct al acestor organe la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute de Codul de procedura Penală.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a susţinut că, prin excepţie de la prevederile legii, "organele SRI pot fi desemnate că organe de cercetare penală speciale, în sensul prevăzut expres de Codul de procedura Penală şi anume art. 55 alin. 5 şi 6, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică" în ceea ce priveşte mandatele de siguranţă naţională care privesc strict Titlul 10 din Codul Penal şi infracţiunea de terorism".
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe