Comisia pentru românii de pretutindeni merge în Republica Moldova cu microbuzul

Membrii Comisiei pentru românii de pretutindeni vor face o vizită în R. Moldova, în noiembrie, cu un microbuz, pentru "minimizarea cheltuielilor", a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, vicepreşedintele Cristian Dumitrescu (PSD).

Urmărește
126 afișări
Imaginea articolului Comisia pentru românii de pretutindeni merge în Republica Moldova cu microbuzul

Comisia pentru românii de pretutindeni merge în Republica Moldova cu microbuzul (Imagine: Silviu Matei/Arhiva Mediafax Foto)

"A fost analizat modul în care se va desfăşura această vizită, avându-se în vedere faptul că este vorba despre relaţiile speciale pe care noi le avem cu R. Moldova, de faptul că s-au făcut eforturi foarte importante pentru minimizarea cheltuielilor. Deplasarea se va face cu un autobuz, pus la dispoziţie de către Senat, cu un microbuz mai exact. Cu cheltuieli reduse a fost aprobată această deplasare", a explicat senatorul.

Potrivit unei adrese transmise conducerii Senatului de conducerea Comisiei românilor de pretutindeni, vizita în Republica Moldova va cuprinde, pe lângă "vizite şi contacte pe linia comisiilor de specialitate în vederea realizării unui schimb de experienţă în ceea ce priveşte legislaţia şi bunele practici", şi întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi reuniuni cu autorităţile centrale şi locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici