- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.12.2015, 18:09)
- Cătălina Mănoiu
Comisiile de specialitate din Senat: Raport favorabil legii privind pensiile aleşilor locali
Senatorii din comisiile de specialitate au dat, marţi, un raport favorabil legii care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, de indemnizaţia de vârstă urmând să beneficieze atât actualii, cât şi foştii aleşi locali.

Comisiile de specialitate din Senat: Raport favorabil legii privind pensiile aleşilor locali (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)
"Primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr.5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă", arată proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie, din Senat.
Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.

Iniţiatorii legii susţin, în expunerea de motive, că aleşii locali nu pot avea alte activităţi producătoare de venit, în paralel cu activitatea din administraţie, adăugând că mulţi dintre aleşii localii ''au plecat din sfera de activitate privată, renunţănd la beneficii financiare, pentru a se pune în slujba comunităţii''. "Pentru a corespunde aşteptărilor societăţii din România, de a avea persoane bine pregătite profesional şi dedicate activităţiii sferei publice", iniţiatorii propun adoptarea unui sistem de indemnizaţii care "să facă atractivă ocuparea funcţiilor de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean".
Preşedintele Comisiei Juridice, senatorul PNL Cătălin Boboc, a declarat, pentru MEDIAFAX, că legea este inaplicabilă în forma actuală, afirmând că atunci când iniţiativa legislativă va ajunge în plen va cere retrimiterea ei la comisii.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului