Comitetul Executiv Naţional PSD îl susţine în continuare pe Liviu Dragnea în toate funcţiile după decizia de condamnare

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, vineri, să îl susţină pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în toate funcţiile politice deţinute de acesta la conducerea partidului şi la conducerea Camerei Deputaţilor.

Urmărește
4807 afișări
Imaginea articolului Comitetul Executiv Naţional PSD îl susţine în continuare pe Liviu Dragnea în toate funcţiile după decizia de condamnare

Întâlnire între liderii social-democraţi, în biroul lui Liviu Dragnea, înaintea şedinţei CExN al PSD

UPDATE 19.01 Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat a decis susţinerea preşedintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcţiile politice deţinute de acesta la conducerea partidului şi la conducerea Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, dar şi susţinerea Guvernului condus de premierul Viorica Dăncilă, pentru continuarea şi accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare, se arată într-o declaraţie Cex, remisă MEDIAFAX.

Totodată, Comitetul Executiv Naţional PSD a mai hotărât "realizarea tuturor demersurilor legale şi constituţionale pentru finalizarea şi accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile justiţiei şi a codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a Curţii Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene şi în conformitate cu standardele în această materie ale Comisie de la Veneţia".

În Cex, s-a mai decis "utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor şi procedurilor legale şi parlamentare pentru denunţarea abuzurilor din Justiţie, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale".

Comitetul a mai hotărât utilizarea "cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorităţii Curţii Constituţionale, astfel încât deciziile definitive şi obligatorii ale acestei instanţe supreme să fie respectate şi puse în executare de către toate autorităţile statului român".

Deciziile au fost luate având în vedere programul de guvernare asumat de Partidul Social Democrat în faţa românilor, la alegerile generale din 2016, ţinând cont de măsurile din acest program, care urmează să fie luate sau care sunt deja în curs de implementare şi care pot aduce beneficii majore în ceea ce priveşte creşterea veniturilor românilor şi pentru realizarea investiţiilor de interes strategic pentru România, luând în considerare faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este "garantul politic al realizării programului de guvernare şi principalul factor de stabilitate al guvernării şi al majorităţii parlamentare" şi respectând prezumţia de nevinovăţie şi dispoziţiile în această materie din directivele europene, din deciziile CEDO şi ale Curţii Constituţionale, care statuează acest principiu ca una din valorile fundamentale ale democraţiei şi ale statului de drept.

UPDATE 17.45 CEx-ul PSD nu a început încă, deşi era programat la ora 16.00. Discuţii în biroul lui Dragnea

Liderii social-democraţi discută, informal, de aproape patru ore, în biroul lui Liviu Dragnea, ei amânând începerea şedinţei CExN al PSD, programată să înceapă la ora 16.00, care a fost convocată în urma condamnării preşedintelui partidului la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Printre liderii PSD care au ajuns, vineri, la biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaţilor, începând cu ora 14.00, se numără preşedintele executiv al partidului, Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, dar şi primari de sector.

De asemenea, la întrevedere au mai ajuns fostul preşedinte executiv al PSD, Niculae Bădălău, ministrul Apărării, Mihai Fifor, dar şi Rovana Plumb, lider al Organizaţiei de Femei.

Întâlnirea liderilor PSD se desfăşoară ”cu uşile închise”, jurnaliştilor prezenţi nefiindu-le prezentată nicio poziţie oficială cu privire la întârziere.

Imediat după condamnarea lui Liviu Dragnea, mai mulţi lideri social democraţi şi-au exprimat ”susţinerea totală” pentru liderul PSD, susţinând că nu există motive ca acesta să se retragă de la şefia PSD şi a Camerei Deputaţilor, condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare nefiind definitivă..

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

UPDATE 15.34 Rovana Plumb: Liviu Dragnea nu trebuie să plece din funcţiile deţinute

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, vineri, înainte de şedinţa Comitetului Executiv, că Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze din nicio funcţie.

"Sunt convinsă şi cred cu tărie că principiul nevinovăţiei este cel care trebuie să primeze.Până la decizia finală, până la hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, Liviu Dragnea beneficiază de prezmţia de nevinovăţie. Sunt convinsă că va veni o zi în care se va face dreptate. Eu cred în nevinovăţia lui Liviu Dragnea. Nu, nu trebuie să plece din funcţie, amândouă sunt funcţii de maximă responsabilitate faţă de români şi consider că atâta timp cât principiul prezumţiei de nevinovăţie funcţionează pentru domnul Dragnea şi pentru orice alt cetăţean, nu trebuie să renunţe la aceste funcţii. Sunt afectată pentru că înainte de a deţine orice fel de funcţie, înainmte de a vorbi de responsabilitate , sunt om şi aşa am fost educată", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Rovana Plumb i-a criticat pe cei care s-au bucurat la decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea.

„Nu credeam că după 28 ani de la Revoluţie să trăim momente în care ura să fie atât de vizibilă. Respect democraţia, dreptul la protest, dar nu cred că pot exista atitudini de cântec, de dans, faţă de necazul unui om“, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici