Conducerea CNCAN a fost convocată la următoarea şedinţă de guvern, pentru românii din Japonia-surse

Conducerea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a fost convocată la următoarea şedinţă de guvern, pentru a prezenta o evaluare a situaţiei din Japonia în funcţie de care miniştrii să ia o decizie în privinţa cetăţenilor români aflaţi în această ţară.

Urmărește
14 afișări

"Guvernul a aprobat, în principiu, constituirea unei rezerve financiare pentru o eventuală evacuare a românilor din Japonia, care să fie folosită în caz de necesitate, şi a decis să convoace conducerea CNCAN la următoarea şedinţă, pentru prezentarea unei evaluări a situaţiei", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit acestora, următoarea şedinţă de guvern ar putea fi organizată duminică.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a cerut public, joi, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare să constituie o celulă de criză şi să prezinte evaluări la interval de 12 ore, el precizând că a făcut astfel de cereri şi telefonic şi pe fax.

El a spus că va propune, în Guvern, o rezervă financiară pentru eventuala evacuare a unor români din Japonia care nu ar putea să plece pe curse de linie.

Întrebat ce sumă va cere în Guvern pentru o eventuală evacuare a românilor din Japonia, ministrul a spus că la momentul evacuării din Libia a cerut un buget de aproximativ 200.000 de euro, iar în cazul Japoniei se va merge pe "un buget de acelaşi tip".

Conform unui comunicat al Institutului de Sănătate Publică transmis Ministerului Sănătăţii, se arată că la nivel naţional există planuri de urgenţă şi sunt stabilite proceduri de răspuns în caz de urgenţă radiologică.

În materialul transmis Ministerului Sănătăţii se mai arată că organizarea şi conducerea activităţilor de intervenţie în caz de urgenţă radiologică se asigură de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, din Centrul de Accident Nuclear şi Urgenţă Radiologică, în colaborare cu comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Centrala Fukushima 1, situată în zona afectată de cutremurul şi valul seismic de vineri, numără şase reactoare, a căror stare actuală este considerată foarte instabilă şi periculoasă, existând riscul unui accident nuclear major.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici