Şedinţa conducerii coaliţiei are loc în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. Aceasta este a doua întâlnire a Biroului de coordonare a coaliţiei PDL-PSD.
Potrivit liderilor celor două formaţiuni, Emil Boc şi Mircea Geoană, pe ordinea de zi a şedinţei este analiza bugetului de stat pe anul 2009.
Conducerile PDL şi PSD ar mai putea discuta şi problema numirilor secretarilor de stat şi şefilor de agenţii guvernamentale, care urmează a fi desemnaţi pentru a completa schema guvernamentală.
Această şedinţă precede reuniunile Birourilor Permanente ale celor două partide, programate a avea loc luni dimineaţa, începând cu ora 11.00.
Totodată, întâlnirea membrilor coaliţiei vine la câteva ore înaintea întrunirii Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, care va începe de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului, şi unde urmează a se stabili cine îl va înlocui pe Gabriel Oprea la şefia MAI.