Conducerea PNL decide luni succesorul lui Chiuariu la Justiţie

Conducerea liberalilor se reuneşte, luni, în şedinţa Biroului Politic Central al PNL, pentru a decide succesorul lui Tudor Chiuariu la conducerea Ministerului Justiţiei, vicepreşedintele Norica Nicolai fiind soluţia agreată de majoritatea vicepreşedinţilor partidului.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Conducerea PNL decide luni succesorul lui Chiuariu la Justiţie

Conducerea PNL decide luni succesorul lui Chiuariu la Justiţie

Crin Antonescu, Puiu Haşotti, Bogdan Olteanu şi Ludovic Orban au declarat, pe rând, că o vor susţine pe Norica Nicolai pentru a prelua fotoliul de la Justiţie, fiind "cea mai bună opţiune".

În schimb, premierul Călin Popescu Tăriceanu a evitat să abordeze subiectul succesorului lui Chiuariu şi, potrivit unor surse liberale, nu este sută la sută de acord cu nominalizarea Noricăi Nicolai din cel puţin două motive: raporturile acesteia cu serviciile de informaţii şi faptul că a activat în domeniul justiţiei înainte de 1989.

În acelaşi timp, însă, au fost vehiculate de liberali şi alte nume din societatea civilă pentru Ministerul Justiţiei: Victor Alistar - directorul Transparency International, Valerian Stan şi chiar Renate Weber sau Cristian Pârvulescu.

Totodată, la şedinţa BPC ar putea fi numite şi conducerile interimare ale filialelor PNL ale căror Birouri judeţene au fost dizolvate ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile europarlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici