- Home
- Politic
- SLATINA , (19.10.2019, 13:23)
- Departamentul Corespondenţi
Conducerea PSD Caracal a fost dizolvată
Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt a dizolvat conducerea organizaţiei din Caracal şi l-a desemnat pe Doldurea Ion Marian ca preşedinte interimar.

Conducerea PSD Caracal a fost dizolvată
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de PSD Olt, Biroul Permanent Judeţean arată că dizolvarea conducerii PSD Caracal şi desemnarea lui Doldurea Ion Marian în calitate de preşedinte interimar au venit deoarece în cadrul organizaţiei a fost „încălcat frecvent şi grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfăşoare în interiorul partidului”.
„Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa şi comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului. Regretăm cele întâmplate în cadrul organizaţiei, dar considerăm că decenţa şi dialogul au fost şi rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt. Într-o perioadă dificilă, avem nevoie de stabilitate şi loialitate, tocmai de aceea, rămânem, ca de fiecare dată, alături de membrii noştri, pe care îi asigurăm de tot sprijinul şi experienţa politică a conducerii judeţene şi centrale, în realizarea tuturor obiectivelor electorale şi de organizare internă”, se arată în comunicatul citat.
PSD Caracal a fost condus de deputatul Dan Ciocan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe