Conducerea USL discută, în prima sa şedinţă, despre agenda Camerelor şi grupurile sale de lucru

Publicat: 07 02. 2011, 10:43
Actualizat: 06 11. 2012, 13:06

La prima şedinţă a conducerii USL, participă Crin Antonescu, Puiu Haşotti, Radu Stroe, Mihai Voicu şi Eduard Helvic de la PNL, Victor Ponta, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu şi Mircea Duşa de la PSD şi Daniel Constantin şi Bogdan Ciucă de la PC.

Singurul care a făcut declaraţii jurnaliştilor înainte de şedinţă a fost liderul PNL, Crin Antonescu.

„Asta este prima întâlnire, de luni, de dimineaţă, nu? Şi avem câteva probleme, în principal legate de agenda celor două Camere, pentru că e început de sesiune şi de conturarea grupurilor de lucru pe direcţii, pe domenii, pe domeniul economic, pe domeniul constituţional, şi aşa mai departe”, a spus Antonescu.

El a precizat că USL va avea cât mai puţine comisii, comitete sau grupuri de lucru, întrucât nu se doreşte a fi o structură birocratică.

„Avem cu toţii experienţa unui exces de structuri şi nu vrem să mai păţim o dată ceea ce s-a mai întâmplat şi e cumva tradiţional în România – foarte multe comisii, foarte multe comitete şi foarte puţin lucru efectiv. Vreau să avem o uniune nebirocratică, de vreme ce într-un punct din programul ei spune «pentru toată România mai puţină birocraţie». N-o să excelăm noi în aşa ceva”, a mai spus Antonescu.

El a arătat că întâlnirile conducerii USL vor fi programate de câte ori este nevoie.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, documentele de constituire a Uniunii Social-Liberale.