Conducerile Camerelor au amânat decizia privind asumarea răspunderii

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a declarat, miercuri, că BP reunite au hotărât să amâne decizia privind procedura anagajării răspunderii pe Legea pensiilor după moţiune, el apreciind că demersul este înţelept, pentru că actualul Cabinet va cădea la vot.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Conducerile Camerelor au amânat decizia privind asumarea răspunderii

Conducerile Camerelor au amânat decizia privind asumarea răspunderii (Imagine: Mediafax Foto)

"În urma discuţiilor care au fost în Birourile reunite s-a ajuns la concluzia că o angajare a răspunderii Guvernului este în continuare din punctul nostru de vedere abuzivă, dar am luat în consideraţie faptul că înainte s-a hotârât ca moţiunea de cenzură să se dezbată marţi, să se şi voteze şi noi credem că o să şi treacă, şi în această situaţie este absurd să vii cu angajarea răspunderii Guvernului care va fi depus" a explicat liderul liberal.

"Cred că a fost o concluzie clară şi anume, miercurea viitoare, după votarea moţiunii de cenzură, dacă acest Guvern va cădea, şi eu cred că va cădea, o angajare a răspunderii nu mai are niciun sens. Dacă acest Guvern nu va cădea şi va avea o majoritate parlamentară transparentă, atunci BP reunite vor stabili procedura de angajare a răspunderii", a susţinut Nicolăescu.

El a susţinut că deciziile privind asumarea au fost "înţelepe şi raţionale".

Anterior, surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că membrii conducerilor celor două Camere au amânat până miercurea viitoare luarea unei decizii în legătură cu asumarea răspunderii de către Guvern pe Legea privind pensiile.

Parlamentarii vor dezbate şi vor vota, săptămâna viitoare, marţi, moţiunea de cenzură PNL-UDMR, după ce documentul va fi citit, joi, în plen.

Guvernul a decis să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru legea pensiilor, a anunţat premierul Emil Boc.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern şi va fi transmis Parlamentului, în vederea angajării răspunderii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici