Antonescu: PNL îl propune pe Klaus Johannis premier independent
Liderul PNL i-a spus şefului statului că apreciază convocarea rapidă a consultărilor, menţionând că liberlaii speră că se va găsi rapid o formulă de depăşire a crizei.
Întrebat dacă are o soluţie, Antonescu a spus că partidul său consideră că cea mai potrivită varianta ar fi un guvern de tehnocraţi, condus de un premier independent.
El a spus că PNL îl are în vedere pe primarul Sibiului pentru funcţia de premier şi consideră că această formulă ar putea avea sprijin parlamentar.
Antonescu a menţionat că, odată rezolvate problemele, partidele îşi pot vedea apoi de campanie, la care preşedintele Băsescu a izbucnit în râs.
Liderul PNL a spus că prin premier independent înţelege inclusiv un şef al Guvernului independent de Cotroceni.
Băsescu a precizat că premierul nu poate fi independent de Cotroceni, din moment ce desemnarea acestuia pleacă de la preşedinte.
Antonescu a replicat că se referă la independenţă politică, dând ca exemplu pe Călin Popescu Tăriceanu.
Băsescu a răspuns că premierul Tăriceanu şi-a trădat partenerii de guvernare, la care Antonescu a propus să nu se mai vorbească despre ce a fost, despre istorie.
„Se pare că aveţi probleme cu istoria, ca profesor de istorie”, a spus Băsescu, la care liderul PNL a răspuns: „Toţi avem probleme cu istoria”.