Într-o scrisoare adresată trimisului prezidenţial special pentru climă, John Kerry, 27 de membri ai Camerei Reprezentanţilor şi ai Senatului i-au cerut acestuia să „îndemne” Emiratele Arabe Unite să retragă numirea ministrului industriei şi tehnologiei avansate din Emiratele Arabe Unite, Sultan Ahmed Al Jaber, care este, de asemenea, directorul general al Companiei Naţionale de Petrol din Abu Dhabi(ADNOC), pentru a conduce discuţiile de la COP28, care încep pe 30 noiembrie în Dubai. Compania este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume.
„Numirea unui director al unei companii petroliere la conducerea COP 28 reprezintă un risc pentru procesul de negociere, precum şi pentru întreaga conferinţă în sine„, se arată în nota, care a fost transmisă în exclusivitate pentru POLITICO.
„Pentru a contribui la asigurarea faptului că COP28 este un summit serios şi productiv pe tema climei, credem că Statele Unite ar trebui să îndemne Emiratele Arabe Unite să numească un alt lider pentru COP28 sau, cel puţin, să caute asigurări că va promova o COP 28 ambiţioasă, aliniată la limita de 1,5 grade Celsius„, au adăugat legislatorii.
Kerry, alături de alţi diplomaţi în domeniul climei, inclusiv Frans Timmermans de la UE, a apărat în mod repetat numirea lui Al Jaber în ultimele săptămâni, numindu-l „o alegere extraordinară” într-un interviu acordat Associated Press.
Însă congresmenii americani au remarcat istoricul îndelungat al interferenţelor industriei combustibililor fosili în discuţiile privind clima.
„A avea un campion al combustibililor fosili la conducerea celor mai importante negocieri mondiale privind clima ar fi ca şi cum l-ar avea pe directorul general al unui conglomerat de ţigări la conducerea politicii globale privind tutunul. Riscă să submineze însăşi esenţa a ceea ce se încearcă să se realizeze„, au scris aceştia.