14:39, 14 Feb. 2025
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decrete privind eliberarea din funcţie a unor consilieri.
Este vorba de Simona-Livia Maftei, Diana-Loreta Păun şi Nicoleta Nicolae-Ioana.
Toate eliberările din funcţie au fost făcute la cerere şi sunt valabile începând cu data de 12 februarie 2025.
De asemenea, preşedintele a semnat un decret privind trecerea în rezervă a generalului-locotenent – cu trei stele Incicaş Teodor din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 1 martie 2025.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că demisionează începând cu data de 12 februarie, pentru „a scuti România şi cetăţenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.