- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Consilierii PNL nu au votat o serie de proiecte propuse de aparatul administrativ al lui Clotilde Armand, primarul Sectorului 1. Motivele împotrivirii
Consilierii liberali au anunţat, vineri, că nu au votat mai multe proiecte propuse de aparatul administrativ al lui Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 susţinut şi de PNL la alegeri, „din motive obiective”, pe care le argumentează pe larg.
Consilierii PNL nu au votat mai multe proiecte propuse de aparatul administrativ al primarului Clotilde Armand
Lista şi motivele împotrivirii consilierilor PNL au fost transmise într-un comunicat semnat de Ramona Porumb – viceprimar, consilierii Victor Picu, Daniel Ciungu, Adrian Oianu, Dinu Gheorghe, Dan Podaru şi preşedinte PNL Sector 1 Sebastian Burduja.
Redăm mai jos comunicatul:
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind digitalizarea, organizarea şi funcţionarea parcărilor publice de reşedinţă administrate de Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Consilierii PNL Sector 1 nu au susţinut acest proiect care schimbă regulile în timpul jocului, fără să ţină cont de părerile exprimate de comunitate. Considerăm inacceptabil ca niciuna dintre cele 400 de opinii exprimate de cetăţeni, în procesul de consultare publică, nu a fost transpusă în proiect. Mai mult decât atât, dintre aceste 400 de opinii, peste 100 au fost de la persoane juridice, plătitoare de taxe în sector, care au dreptul să fie incluse în procedura de atribuire de locuri de parcare. În timp ce oraşe dezvoltate, cu care ne place să ne comparăm, precum Oradea sau Cluj, dar şi alte sectoare atribuie parcări firmelor, sectorul 1 alege să le ignore solicitările.
Proiectul de HCL ridica semne de întrebare şi din punct de vedere procedural: nu este precizat nicăieri serviciul din cadrul ADP care a întocmit acest regulament. Mai mult decât atât, pe referatul de aprobare nu apare semnătura directorului juridic, aşa cum se obişnuieşte, ci a unui simplu consilier juridic. Este clar o lipsă de asumare, care trebuie explicată, ridicând grave semne de întrebare.
Proiectul de HCL este incomplet şi din punct de vedere al conţinutului:
- Termene aberante şi imposibil de respectat de către cetăţeni: articolul 40 prevede 15 zile de la înstrăinarea autovehiculului în care poţi solicita încheierea unui nou contract, pentru altă maşină, respectând toate criteriile de la articolul 8.
- Nu este precizată data până la care se poate reînnoi anual contractul.
- Nu sunt clarificate documentele pe care cetăţenii trebuie să le depună.
- Nu este precizată clar o procedură pentru respectarea priorităţii pe care, conform legii, o au persoanele cu dizabilităţi.
Toate aceste argumente au fost comunicate public în cadrul şedinţei de Ramona Porumb, viceprimarul PNL al sectorului 1, şi de consilierul local PNL Dan Podaru.
- Proiect de hotărâre privind diminuarea temporară a frecvenţelor de intervenţie pentru operaţiunile activităţii de măturat, spălat, stropit şi întreţinere a căilor publice din cadrul serviciului de salubrizare în aria administrativ teritorială a sectorului 1 desfăşurate de Compania Romprest Servicii SA.
Acest proiect de HCL anulează, practic, toate eforturile din ultimele săptămâni de mediere a situaţiei şi deblocare a contractului de salubrizare, punând sub semnul întrebării dorinţa autentică a administraţiei Armand de a soluţiona această chestiune. După trei întâlniri ale comisiei de mediere, din care fac parte colegi consilieri locali, Romprest a trimis o propunere pertinentă, ce include o reducere temporară a unor programe din cadrul activităţii serviciului delegat, precum şi soluţia de eşalonare a debitului restant. Romprest a acceptat solicitarea viceprimarului USRPLUS Oliver Păiuşi de eşalonare a debitului restant pentru o perioadă de şase luni, ba chiar a propus o perioadă de 8 luni. Propunerea include o diminuare a bugetului de 39,8 milioane de lei, iar măsurile agreate urmau să facă obiectul unui HCL.
În mod stupefiant, Primăria Sectorului 1 propune un alt HCL, ce nu ţine cont de oferta Romprest, ci include doar propriile condiţii şi termene, pe care operatorul de salubritate nu le va accepta. Ignoră activitatea comisiei de mediere, nu ia în considerare raportul acesteia şi nici demersurile de mediere şi identificare de soluţii în interesul cetăţenilor. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi la începutul şedinţei, la propunerea liderului grupului de consilieri PNL, Victor Picu, şi a consilierului PNL, Dan Podaru, preşedintele comisiei de mediere a blocajului cu Romprest.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi regulamentului de organizare şi funcţionare ale ADP Sector 1.
Un alt proiect pe care consilierii PNL nu l-au putut gira era cel care aproba organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale ADP Sector 1. Consilierii au constatat o argumentare fictivă, fără o analiză concretă, fără evaluări sau audit (sau dacă s-au făcut, nu au fost incluse în documentaţie). De asemenea, nu putem vota un proiect care nu s-a aflat în procedura de consultare publică, conform legii transparenţei, şi nici nu a fost consultat şi discutat cu sindicatele.
- Proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii, numărului de personal şi regulamentului de organizare şi funcţionare ale Poliţiei Locale Sector 1.
În cazul reorganizării Poliţiei Locale Sector 1, am constatat aceleaşi probleme de transparenţă ca în cazul ADP: nu au fost consultate sindicatele şi nici nu a fost pus în consultare publică.
De asemenea, propunerea de reorganizare este discutabilă, întrucât o serie de direcţii importante sunt transformate în compartimente -- ordine şi linişte publică, achiziţii, juridic sau resurse umane. Unele dintre acestea au zeci de persoane, care rămân practic fără coordonatori. Înţelegem şi susţinem nevoia de a reduce poziţiile de conducere din organigramă, dar nu de oriunde, ca să dea bine la număr. O parte dintre aceste direcţii implică măsuri şi răspundere importante, aşa că este nevoie de o asumare concretă.
Din informaţiile noastre, au fost trimise mai multe opinii specializate, pentru eficientizarea unor servicii importante, care au nevoie şi de mai mulţi poliţişti (cum este cazul disciplinei în construcţii sau control activităţi comerciale), dar nu au fost incluse. De asemenea, este cel puţin discutabilă includerea printre condiţiile de eligibilitate la poziţii de director general sau director general adjunct în cadrul Poliţiei Locale a studiilor inginereşti. Înainte de a vota un astfel de proiect, sunt necesare lămuriri suplimentare.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului şi cuantumului burselor de merit, burselor de performanţă, burselor de studiu şi de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat Sector 1, pentru semestrul I al anului şcolar 2020-2021.
PNL a fost şi va fi întotdeauna un susţinător al premierii meritelor copiilor cu rezultate deosebite şi susţinerii celor din medii vulnerabile. În mandatul anterior, bursele copiilor s-au dublat la propunerea PNL. Considerăm importante respectarea principiilor echităţii, meritocraţiei şi corectitudinii.
Algoritmul propus pentru bursele de merit, în forma inclusă în HCL propusă de primarul Clotilde Armand, este complet discriminator pentru elevii liceelor cu rezultate foarte bune.
Pentru că proiectul nu putea fi votat în această formă, grupul de consilieri PNL a depus o serie de amendamente la acest proiect de HCL, pentru menţinerea cuantumului actual, ba chiar creşterea burselor pentru elevii cu rezultate deosebite, meritocraţia fiind un principiu de bază al unei societăţi performante. Proiectul a fost aprobat cu amendamentul PNL – bursele au fost salvate. Interesul copiilor este mai presus de orice!
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO