Consilierul local PSD Carmen Musceleanu este noul viceprimar al Sectorului 1

Carmen Musceleanu, consilier local din partea Partidului Social Democrat, a fost desemnată, miercuri, în funcţia de viceprimar al Sectorului 1.

Urmărește
598 afișări
Imaginea articolului Consilierul local PSD Carmen Musceleanu este noul viceprimar al Sectorului 1

Consilierul local PSD Carmen Musceleanu este noul viceprimar al Sectorului 1(Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Decizia privind numirea lui Carmen Musceleanu a fost luată în prima şedinţă ordinară din acest an a Consiliului Local al Sectorului 1.

Propunerea a fost formulată de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a întrunit votul a 16 consilieri locali, din totalul de 27, se arată într-un comunicat de miercuri al Primăriei Sectorului 1.

Postul de viceprimar al Sectorului 1 a rămas vacant la sfârşitul anului 2011, după ce Consiliul Local a decis, cu 19 voturi "pentru" şi cinci abţineri, demiterea lui Dan Tudorache (PSD) din această funcţie, din cauza deficienţelor din activitatea administrativă.

Andrei Chiliman a propus atunci alegerea în postul de viceprimar a consilierului local Carmen Musceleanu. Propunerea nu a putut fi supusă în decembrie votului Consiliului Local, întrucât grupul consilierilor Partidului Democrat-Liberal a părăsit sala de şedinţă, astfel că nu a fost întrunit cvorumul de şedinţă, potrivit sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici