- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.08.2018, 13:42)
- Mihaela Gidei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Consilierul şefului DIICOT a avut dosar la DNA, recent clasat. Mariana Alexandru: Voi formula plângeri penale şi vreau să mă lămuresc dacă am fost supravegheată. Toţi trebuie să răspundă
Fostul procuror DNA Mariana Alexandru, în prezent consilierul şefului DIICOT,precizează că a aflat, în urmă cu o zi, că Direcţia i-a întocmit un dosar de corupţie în urmă cu 4 ani, clasat recent, întrucât fapta nu există. Procurorul vrea să depună plângeri penale şi să afle dacă a fost supravegheat.
Urmărește
1771 afișări
Consilierul şefului DIICOT a avut dosar la DNA, recent clasat. M. Alexandru: Voi formula plângeri
Procurorul Mariana Alexandru, în anul 2014, când instrumenta dosarul Gala Bute - ea fiind cea care a infirmat soluţia iniţială dată în cauză - a plecat din DNA prin semnarea deciziei de pensionare, înainte de a fi uată o decizie privind anchetarea fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Despre dosarul despre care a aflat recent, precizează că a fost clasat în urmă cu câteva zile, pentru că fapta nu există, iar infracţiunile de care a fost acuzată sunt favorizarea făptuitorului, reţinerea sau distrugerea de înscrisuri şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
„Confirm că ieri (vineri, n.r.) în jurul orei 16:00, am intrat în posesia acestei soluţii. Am citit documentul şi sunt şocată de dimensiunea abuzului care s-a făcut. O dovadă evidentă este că acest dosar a fost ţinut timp de 4 ani, până în momentul în care, probabil în perspectiva controlului Inspecţiei Judiciare, a fost soluţionat. Salut iniţiativa Inspecţiei Judiciare de a efectua controlul pe dosarele cu magistraţi pentru că fără această acţiune dosarul meu ar fi fost în continuare ascuns, pentru a nu se află teribilul abuz al conducerii DNA. Dacă eu, un procuror-şef din DNA, cu peste 30 de ani vechime din care 9 chiar în DNA, am păţit aşa ceva, atunci sunt curioasă ce regăsim în celelalte 299 de dosare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Mariana Alexandru.
Potrivit magistratului, intenţionează să formuleze plângeri împotriva procurorului care a instrumentat dosarul său şi să afle dacă a fost supravegheată tehnic.
„Intenţionez să uzez de toate căile legale pentru a afla adevărul şi pentru a obţine reparaţia prejudiciului moral şi profesional care mi a fost adus. În concret, voi formula plângeri penale împotriva persoanelor care au generat şi întreţinut acest abuz. Voi formulă inclusiv o sesizare la Inspecţia judiciară pentru tergiversare şi exercitarea funcţiei cu rea credinţă de către procurorul de caz. Doresc să studiez în amănunt acest dosar şi să mă lămuresc inclusiv dacă am fost supravegheată şi, dacă da, care a fost temeiul - Codul de Procedura Penală sau Legea siguranţei naţionale”, a mai spus consilierul şefului DIICOT.
Întrebată despre motivele plecării sale din DNA, în anul 2014, Mariana Alexandru a răspuns: „Împreună cu cei apropiaţi am hotărât să aşteptam ca adevărul să iasă la iveală, pentru că am realizat că autorii abuzului puteau să facă orice asupra oricui, fără să răspundă. A fost modul meu de a-mi proteja familia. Aceste aspecte le voi detalia în plângerea penală şi în acţiunea civilă pentru daune morale pe care le voi formula. Toţi cei vinovaţi trebuie să răspundă. Să răspundă în faţă legii şi să explice faptele lor, întregii societăţi”.
De asemenea, magistratul a subliniat că nu poate oferi mai multe informaţii privind dosarul de la DNA, recent clasat: „Acum sunt consilierul procurorului-şef DIICOT. Mă bucur că mi s-a oferit posibilitatea de a-mi valorifica cei 30 de ani de experienţă în magistratură. Ce am avut de spus am spus. Restul, voi spune în faţa instituţiilor statului. Cu tot respectul pentru ceea ce faceţi, cred că este suficient, justiţia trebuie să se facă în sala de judecată”.
Fostul procuror a lucrat în dosare precum "Zambaccian", dar şi în cauzele în care au fost vizaţi fostul senator Cătălin Voicu şi fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi.
În ceea ce priveşte dosarul "Gala Bute", Mariana Alexandru este cea care a infirmat soluţia iniţială dată în cauză, însă a plecat din DNA înainte de a fi luată o decizie privind anchetarea fostului ministru al Turismului, Elena Udrea.
Tot Mariana Alexandru este cea care a lucrat şi în dosarul fostului judecător CSM Adrian Neacşu, acuzat în 2013 de DNA de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals, în legătură cu drepturi financiare încasate în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, precum diurnă, cazare şi alte cheltuieli de deplasare. Concret, DNA îl acuza pe judecător că ar fi încasat drepturi, deşi nu ar fi fost prezent tot timpul la CSM.
O altă cauză în care a lucrat Mariana Alexandru este cea a fostului procuror al Parchetului General, Angela Nicolae. Aceasta a fost condamnată, în 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsită vinovată de trafic de influenţă, după ce a cerut aproape 88.000 de lei pentru a interveni în mai multe dosare.
Mariana Alexandru a fost susţinută de către Ambasada SUA în octombrie 2013, când procurorul general de atunci a vrut să o schimbe de la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA, pe ea şi pe Lucian Papici. Misiunea diplomatică preciza atunci, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, că este "esenţial" ca numirea înlocuitorilor procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru, care au "o importanţă crucială", să fie "rezultatul unor proceduri corecte şi al consultărilor, astfel încât DNA să continue să fie condusă de procurorii cei mai competenţi, curajoşi, cu realizări remarcabile în lupta împotriva corupţiei".
În 2015, ea a fost selectată de delegaţia Uniunii Europene de la Chişinău, fiind numită în funcţia de expert, pentru a oferi asistenţă în domeniul investigării infracţiunilor economico-financiare.
Mariana Alexandru este soţia lui Ion Alexandru, care a activat ca procuror militar în cadrul DNA, acesta părăsind instituţia în anul 2015, ca urmare a reorganizării serviciului în cadrul căruia activa, la scurtă vreme după pensionarea soţiei sale.
Citește pe alephnews.ro: Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Harbin Ice-Snow World te așteaptă cu peste 300.000 de metri cubi de gheață și zăpadă. Tema din acest an este „Vis de iarnă, dragoste în inima Asiei”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe