Prima pagină » Politic » Consiliile locale ar putea fi obligate să înfiinţeze adăposturi pentru animale de talie mare

Consiliile locale ar putea fi obligate să înfiinţeze adăposturi pentru animale de talie mare

Mai mulţi parlamentari din PSD au depus la Senat, în procedură de urgenţă,un proiect legislativ care prevede obligarea Consiliilor locale de a amenaja adăposturi pentru animale de talie mare în fiecare judeţ şi amenajarea de servicii specializate pentru gestionarea situaţiilor câinilor şi pisicilor.
Consiliile locale ar putea fi obligate să înfiinţeze adăposturi pentru animale de talie mare
Diana Grigore
08 dec. 2019, 08:24, Politic

„ Proiectul prevede obligaţia Consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de a amenaja în funcţie de necesităţi, servicii specializate pentru gestionarea situaţiei câinilor, pisicilor şi a altor animate, cu denumirea obligatorie de Serviciul Public de Gestionare a câinilor, pisicilor şi a altor animale. Acest lucru se poate realiză prin transformarea centrelor de exterminare a câinilor, a celui mai bun prieten al omului în centre de protecţie a animalelor. Pe lângă adăposturile pentru câini şi pisici se vor amenaja şi adăposturi pentru animale de talie mare, la nivelul fiecărui judeţ”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Iniţiativa este depusă, în procedură de urgenţă, de mai mulţi parlamentari din PSD, printre care Toma Ilie şi Natalia Intotero.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.258 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpan a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră sesizată.