Consiliul UE a respins admiterea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen

Publicat: 08 12. 2022, 16:10
Actualizat: 09 12. 2022, 11:38

„Un alt succes extraordinar. Tocmai am decis la Bruxelles extinderea Spaţiului Schengen prin admiterea Croaţiei”, a declarat Vit Rakusan, ministrul de Interne din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Conform unor oficiali politici de la Bruxelles citaţi de cotidianul Le Figaro, cererile României şi Bulgariei de admitere în Spaţiul Schengen au fost respinse.

Reprezentantul Austriei s-a pronunţat împotriva integrării României şi Bulgariei în Schengen, iar cel al Olandei a votat împotriva admiterii Bulgariei.