PC: Băsescu şi Boc ar trebui să-şi dea demisia deoarece au fost făcuţi mincinoşi de FMI
Potrivit unui comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, Daniel Constantin consideră că Traian Băsescu şi Guvernul său „şi-au pierdut şi ultima brumă de credibilitate prin declaraţiile şefului FMI”.
„Traian Băsescu şi Guvernul României au minţit pe toată lumea atunci când au propus tăierea salariilor şi a pensiilor ca opţiune propusă de FMI. Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, arată minciuna Executivului atunci când declară că aceste măsuri nu au fost cerute de Fond, ci de Guvernul României, şi că Fondul s-a împotrivit, propunând alternativa impozitării bogaţilor. E clar că Băsescu şi Guvernul au preferat să păstreze cota unică pe care tot ei au impus-o iniţial, chiar cu preţul sărăcirii masive a populaţiei, neglijând solicitarea impozitării progresive propuse şi de Partidul Conservator”, se arată în comunicat.
Preşedintele PC a arătat că, „în acest moment, Guvernul român şi liderul lui de facto, Traian Băsescu, sunt total decredibilizaţi internaţional pentru că au fost făcuţi mincinoşi de declaraţiile făcute de şeful FMI la postul TV France 2 şi preluate de prestigiosul Radio France International”.
„Nu numai românii nu-i mai cred pe Băsescu şi pe Boc, dar nici instituţiile internaţionale. Într-o ţară normală, după ce au fost prinşi astfel cu minciuna, atât Băsescu, cât şi Boc ar trebui să-şi prezinte demisia”, a precizat Constantin.
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogaţi, dar autorităţile din România au luat decizia tăierii salariilor funcţionarilor.