Franţa şi Germania vor vota pentru aderarea în trepte la Schengen -surse
„Informaţiile privind o posibilă opoziţie a Franţei la Consiliului JAI nu sunt reale, Franţa fiind de fapt cea care a propus ajungerea la un compromis care să permită intrarea României şi Bulgariei cu o parte din frontiere, respectiv frontierele aeriene şi maritime în acest an, şi cele terestre anul viitor”, au declarat surse de la Bruxelles.
Potrivit acestora, Germania a ales să se plaseze pe aceeaşi linie de decizie cu Franţa, deşi în trecut exprimase rezerve.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine că, în şedinţa de miercuri dimineaţă a grupului PPE, deputaţi din Germania şi Franţa au anunţat că susţin în continuare aderarea în trepte a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
„În şedinţa grupului PPE din această dimineaţă, deputaţi din Germania şi Franţa au anunţat că susţin în continuare aderarea în trepte a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Colegii din Olanda şi Finlanda au tăcut„, scrie Preda pe blogul său.
Franţa şi Germania se opun, la fel ca Olanda, compromisului privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei la Schengen, potrivit unor diplomaţi europeni, relatează cotidianul austriac Kurier, citat de agenţia de presă bulgară Focus, în pagina electronică.