Constantin Ticu Dumitrescu a încetat din viaţă

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu, a încetat din viaţă, anunţă surse medicale.

Urmărește
235 afișări
Imaginea articolului Constantin Ticu Dumitrescu a încetat din viaţă

Constantin Ticu Dumitrescu a încetat din viaţă

Conform surselor citate, Ticu Dumitrescu suferea de cancer. În ultima lună, el a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Aceleaşi surse au mai declarat că Ticu Dumitrescu a cerut joi să fie externat.

Trupul neînsufleţit va fi depus, vineri, la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), în holul central al clădirii, accesul fotoreporterilor şi al echipelor de televiziune fiind interzis, la cererea familiei defunctului, a anunţat instituţia.

Constantin Ticu Dumitrescu va fi înmormântat, duminică, în satul Fânari din judeţul Prahova, acolo unde s-a născut şi unde sunt înhumaţi şi părinţii săi, a declarat preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Prahova, Paul Mancaş.

Citeşte şi:

BIO: Ticu Dumitrescu, luptător anticomunist şi promotor al deconspirării Securităţii

Oameni politici regretă moartea lui Ticu Dumitrescu

Băsescu: Un moment de mare tristeţe pentru societatea românească

CNSAS deplânge moartea lui Ticu Dumitrescu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici