Constantinescu: Băsescu va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, în gunoiul istoriei

Fostul preşedinte Emil Constantinescu critică dur afirmaţiile făcute miercuri seară de şeful statului la B1 Tv şi susţine că locul lui Traian Băsescu, despre care spune că va sfârşi în gunoiul istoriei, nu este la Cotroceni, ci pe culoarele D.N.A. şi în sălile de judecată.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Constantinescu: Băsescu va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, în gunoiul istoriei

Constantinescu: Băsescu va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, în gunoiul istoriei

Fostul şef al statului afirmă că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu "sunt o combinaţie jalnică între un delir de grandoare şi un sindrom de panică".

Constantinescu susţine că, "în conformitate cu documentele C.C. al P.C.R.", Traian Băsescu "a făcut parte din cei 2.000 de membri ai nomenclaturii comuniste, autori până în ultima clipă ai dezastrului regimului comunist" şi , în acelaşi timp, "conform documentelor autentificate de actualele servicii de informaţii şi depuse la CNSAS, toată viaţa a fost informator şi colaborator al Securităţii".

El afirmă că Băsescu "şi-a construit cariera politică folosind uriaşe sume de bani furnizate de cercurile de interese financiare corupte".

Fostul preşedinte mai spune că actualul şef al statului "a adunat o avere personală considerabilă" şi este "fost demnitar FSN-ist şi organizator al mineriadelor din 1990 şi 1991".

"Fost demnitar FSN-ist şi organizator al mineriadelor din 1990 şi 1991, Traian Băsescu, încearcă acum refacerea FSN-ului şi realizarea a ceea ce nu s-a reuşit atunci: eliminarea de pe scena politică a reprezentanţilor partidelor istorice democratice şi îngenunchierea şi subordonarea totală a societăţii civile. În acest sens, înlocuirea mineriadelor cu referendumuri nu reprezintă decât o adaptare la un context diferit, în condiţiile aceleiaşi manipulări a populaţiei", scrie Constantinescu.

El adaugă că Traian Băsescu "s-a trezit beneficiarul unui progres economic, politic şi administrativ pentru care nu are nici un merit".

"Sursa agitaţiei permanente şi gălăgioase a preşedintelui Traian Băsescu este frica de a nu fi părăsit de cercurile mafiote care l-au finanţat şi ca acestea să nu-şi găsească alţi susţinători în zonele de decizie politică. (...) Traian Băsescu nu poate lupta împotriva Securităţii. (...) Traian Băsescu nu poate reforma Justiţia, pentru că el însuşi este un obiect de activitate al Justiţiei. Locul său nu este la Cotroceni, ci pe culoarele D.N.A. şi în sălile de judecată", scrie Constantinescu.

El susţine că modelul politic al preşedintelui Traian Băsescu este "partidul unic prezidenţial" .

"În tupeul său nemărginit, Traian Băsescu îşi permite să dea sentinţe asupra unor perioade istorice şi să comenteze pe şefii de stat care l-au precedat. Nu am nici o îndoială că preşedintele Băsescu va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, în gunoiul istoriei. Dar trebuie ca acolo să fie însoţit şi de trupa de aplaudaci şi manipulatori care i-au creat majoritatea electorală de încredere şi intenţie de vot", scrie Emil Constantinescu.

El consideră că "filosofii, analiştii şi comentatorii care-i adună acum scamele de pe costumul prezidenţial şi-i aşează cravata vor trebui să plătească pentru răul făcut ţării".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 Tv, că pe Emil Constantinescu nu l-au înfrânt serviciile secrete, ci Ion Iliescu, care a fost foarte puternic în opoziţie şi a fost de fapt adevăratul şef al statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici