Constantinescu, întâmpinat de câteva zeci de persoane în Piaţa Universităţii

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a sosit, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Universităţii, unde a fost întâmpinat de circa 50 de manifestanţi, şi a declarat că preşedintele Traian Băsescu nu se poate raporta la valorile acestui loc din Capitală.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Constantinescu, întâmpinat de câteva zeci de persoane în Piaţa Universităţii

Constantinescu, întâmpinat de câteva zeci de persoane în Piaţa Universităţii

Constantinescu a sosit la fântâna din faţa Facultăţii de Arhitectură în jurul orei 16.20, în acelaşi timp cu Petre Miluţ şi cu Aurelian Pavelescu. Înainte de sosirea acestora aproximativ 50 de manifestanţi se învârteau în jurul fântânii din faţa Facultăţii de Arhitectură, fluturând steaguri cu simbolul PNŢCD şi afişe cu Acţiunea Populară.

La întrebările ziariştilor, unii dintre aceştia au spus că nu ştiu cine i-a chemat la manifestaţie, unul dintre ei susţinând chiar că evenimentul a fost organizat de PSD. Manifestanţii mai afişau pancarde cu inscripţii precum: "Traiane nu ne mai minţi", "Traiane, casa înapoi", "Unde sunt ţepele, Băses-curistule".

Constantinescu a fost aplaudat la sosire de grupul de manifestanţi şi a declarat jurnaliştilor că în Piaţa Universităţii încă din decembrie 1989 s-a luptat pentru valorile democraţiei. El a spus că Traian Băsescu, ca preşedinte al României, are tot dreptul să se întâlnească cu cetăţenii, dar nu în Piaţa Universităţii, loc asociat cu lupta împotriva comunismului.

"Când noi luptam împotriva securităţii, el reprezenta securitatea, când noi luptam împotriva nomenclaturii, el reprezenta nomenclatura, când noi luptam împotriva corupţiei, el era o persoană semnificativă pentru corupţi", a spus Constantinescu. El a ţinut să adauge că din acest punct de vedere Traian Băsescu nu se poate raporta la valorile Pieţei Universităţii.

Întrebat dacă evenimentul la care participă este autorizat de Primărie, fostul preşedinte a spus că este vorba despre o întrunire, nu despre o manifestaţie şi, de aceea, nu are nevoie de autorizaţie. El le-a cerut celor prezenţi să ţină un moment de reculegere în memoria oamenilor care au murit în Piaţa Universităţii în decembrie 1989 şi în iunie 1990.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, într-o emisiune la TVR, că merge sâmbătă în Piaţa Universităţii pentru a se întâlni cu românii, aşa cum a promis după anunţarea rezultatului referendumului din 19 mai. Băsescu a menţionat că această sâmbătă este "ultima din acest trimestru" şi că astfel, aşa cum a stabilit în Piaţa Universităţii pe 19 mai, va merge în acest loc pentru a se întâlni cu românii. Preşedintele nu a menţionat ora la care se va duce în Piaţa Universităţii din Capitală.

Fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a chemat, la rândul său, pe "cei care nu au trădat idealurile Pieţei Universităţii" să participe, sâmbătă, la un miting în centrul Capitalei şi anunţă că va relua un apel mai vechi de-al său pentru "condamnarea" folosirii Pieţei în scop electoral de către Traian Băsescu.

"Faţă de această nouă intenţie de pângărire a spaţiului Pieţei Universităţii, reluăm Apelul la Conştiinţă, care va fi distribuit şi prezentat spre semnare în Piaţa Universităţii sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 11.00", se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Emil Constantinescu. El a mai anunţat că îi cheamă "pe toţi cei care nu au trădat idealurile Pieţei Universităţii să participe la lansarea «Manifestului pentru o Românie curată» care va avea loc în Piaţa Universităţii, sâmbătă, începând cu ora 16.00".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici