- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Constituţia modificată prevede şi adoptarea legii de aderare la Tratatul NATO aprobată deja din 2004
Proiectul de modificare a Constituţiei prevede că Parlamentul unicameral aprobă, cu votul a două treimi din membri, legea de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, deşi România a aderat oficial la NATO, legea respectivă fiind adoptată din martie 2004.
Constituţia modificată prevede şi adoptarea legii de aderare la Tratatul NATO aprobată deja din 2004
Articolul 149 din actuala Constituţie, adoptată în 2003, înainte de aderarea la NATO, prevede că "aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor".
În condiţiile introducerii Parlamentului unicameral, proiectul de modificare a Constituţiei înlocuieşte în actuala lege fundamentală formulele "Camera Deputaţilor şi Senatul" sau "cele două Camere", cu "Camera Reprezentanţilor" sau "Parlament".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Astfel, documentul prevede că "aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată de Parlament cu majoritate de două treimi din numărul membrilor săi", deşi legea pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord a fost adoptată în 26 februarie 2004 de cele două Camere, a fost promulgată la 1 martie 2004 şi publicată în Monitorul Oficial 185/2004 la 3 martie 2004.
România a devenit, la 29 martie 2004, membru cu drepturi depline al Alianţei Nord Atlantice (NATO). România şi-a depus oficial candidatura la NATO în 1993 şi un an mai târziu, a fost primul stat care a răspuns invitaţiei lansate de Alianţă de a participa la Parteneriatul pentru Pace.
La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO