El a adăugat că speră să existe un guvern care să continue politica de dezvoltare a etnicităţii, a diversităţii şi care să nu aibă sincope în aplicarea acestei politici.
”Ar însemna să existe un guvern minoritar şi ar fi foarte, foarte greu de guvernat în condiţiile astea. Nu, asta e o glumă”, a răspuns Pambuccian, întrebat despre o eventuală intrare a PSD în opoziţie.
Liderul minorităţilor a precizat că nu are un mandat din partea noului grup parlamentar al minorităţilor naţionale deoarece acesta nici nu a fost constituit.
Din delegaţia grupului minorităţilor naţionale fac parte Ovidiu Ganţ, Dragoş Zisopol, Varujan Pambuccian, Gheorghe Firczak şi Aurel Vainer.
În cursul zilei de miercuri, şeful statului s-a întâlnit cu reprezentanţii PNL, USR, UDMR şi PMP, în condiţiile în care PSD şi ALDE au refuzat să participe.
Liderul USR Nicuşor Dan a declarat miercuri, după consultările de la Cotroceni, că parlamentarii formaţiunii pe care o conduce nu va vota un guvern PSD şi că varianta „Cioloş premier” este una prea puţin posibilă, din cauza rezultatului alegerilor.
„I-am spus preşedintelui că am susţinut şi continuăm să susţinem această variantă (Cioloş premier – n.r.), numai că rezultatele, numărul de mandate din Parlament fac din această variantă una prea puţin posibilă(…) Noi am exprimat constant, în timpul campaniei electorale, faptul că pentru acest moment în care partidele au o credibilitate redusă în rândul populaţiei, opţiunea unui prim-ministru tehniocrat este cea care să nu depindă de grupurile de interese din partide. Ar fi cea mai bună soluţie, iar Dacian Cioloş, prin experienţa pe care o are, este cu atât mai bună o soluţie potrivită”, a declarat liderul USR, Nicuşor Dan.
El a mai spus că USR nu va vota un guvern format în jurul PSD, format în jurul lui Liviu Dragnea, apreciind că nu este „admisibil pentru România ca guvernul să fie condus de un prim-ministru condamnat penal”.
„I-am exprimat opţiunea noastră, aceeaşi pe care aţi cunoscut-o de la noi pe perioada campaniei. Preşedintele urmează, prin atributul său constituţional, să desemneze primul-ministru”, a adăugat Dan.
Totodată, el a precizat că a primit felicitări din partea şefului statului.
„Ne-a felicitat pentru faptul că am reuşit să intrăm în Parlament”, a precizat liderul USR.
De asemenea, întrebat „cum se simte în haina de politician”, el a mai spus că este politician de şase luni, ajungând să se obişnuiască cu haina de parlamentar, diferenţa fiind că la Cotroceni a purtat o cravată.
„Preşedinetele ne-a spus că o să mai fie runde de consultări după convocarea Parlamentului. Este atributul preşedintelui să desemneze primul-ministru. Fără îndoială că va avea nişte discuţii cu aceste partide (PSD şi ALDE – n.r.)”, a conchis Dan.
”Felicitări pentru alegere”, le-a spus Iohannis, fiecăruia în parte, Ralucăi Turcan şi lui Marian Petrache înainte de începerea consultărilor pentru formarea viitorului Executiv.
Din delegaţia PNL mai fac parte Gheorghe Falcă, Mircea Hava şi Cristian Buşoi.
Consultările erau programate să înceapă la ora 10, cu delegaţia PSD, dar liderul social-democraţilor a anunţat că nu va răspunde invitaţiei. Nici liderii ALDE nu se vor prezenta la consultări.
La ora 11.00 preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări cu liderii USR, iar de la ora 16.00 cu UDMR. Seria consultărilor se va încheia cu liderii PMP şi cu reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că el este cel care va desemna viitorul premier, iar această acţiune se va produce în urma mai multor discuţii pe care le va avea cu persoana propusă de partide pentru a prelua şefia Executivului.
„Voi avea mai multe discuţii cu persoana care va fi desemnată pentru poziţia de prim-ministru, pentru a avea o bună imagine asupra a ceea ce va propune cel desemnat şi guvernul pe care respectiva persoană îl va dori să-l creioneze”, a anunţat preşedintele Iohannis.
El a fost întrebat ce se întâmplă dacă nu va fi mulţumit de persoana propusă de partidul câştigător.
„Persoana va fi desemnată de mine”, a conchis şeful statului.
„Mâine am prima rundă de consultări şi vom vedea ce îşi imaginează fiecare partid şi cum îşi propune fiecare agenda. Criteriile de integritate rămân în picioare pentru desemnarea premierului”, a declarat Klaus Iohannis.
„Criteriile de integritate, le-am enunţat înainte de campanie, ca să nu fie discuţii după. Ele rămân în vigoare”, a spus preşedintele.
Preşedinţia anunţă programul consultărilor cu partidele pentru formarea noului guvern
Preşedinţia a publicat pe site programul consultărilor de miercuri, anunţate în cursul zilei de marţi de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit anunţului Administraţiei Prezidenţiale, liderii PSD au fost invitaţi la Palatul Cotroceni miercuri dimineaţă, de la ora 10.00. Social-democraţii vor fi urmaţi de liberali, de la ora 11.00, de liderii USR, de la 12.00 şi de reprezentanţii ALDE, începând cu ora 13.00.
După amiază, începând cu ora 16.00 şeful statului va avea consultări cu liderii UDMR, de la ora 17:00 cu Partidul Mişcarea Populară, iar de la 18:00 cu reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Delegaţia USR care va participa la discuţiile de miercuri 14 decembrie este formată din Nicuşor Dan, preşedinte, vicepreşedinţii Cristian Ghica şi Roxana Wring, precum şi reprezentanţi ai filialelor cu cele mai bune rezultate, Manuel Costescu, deputat ales pentru diaspora, şi Levente Elek, preşedintele filialei Cluj.
PMP va participa la consultările ce vor avea loc miercuri la Palatul Cotroceni, delegaţia fiind condusă de fostul şef de stat Traian Băsescu.El va fi însoţit de Eugen Tomac, Valeriu Steriu, Cristian Diaconescu şi Robert Turcescu.
PSD şi ALDE au refuzat să participe la consultările de miercuri.