- Home
- Politic
- (05.11.2015, 16:00)
- Paula Rusanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CONSULTĂRI la Cotroceni pentru desemnarea noului premier - Iohannis: Este o etapă dificilă, o tragedie a declanşat schimbări politice - FOTO
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii partidelor PSD şi PNL, invitaţi la consultări pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, la Cotroceni urmând să se prezinte tot astăzi reprezentanţii UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, în timp ce vineri are loc o a doua rundă de consultări.
Urmărește
3058 afișări
CONSULTĂRI la Cotroceni pentru desemnarea noului premier (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
UPDATE: Pambuccian: Aleşii minorităţilor vor o soluţie de consens, o parte importantă nu crede în anticipate
Liderul deputaţilor aparţinând minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că aleşii pe care îi reprezintă îşi doresc o soluţie de "consens" pentru viitorul Guvern, indiferent dacă acesta este tehnocrat sau de uniune naţională.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
"Noi ne dorim să avem o soluţie care se fundamentează pe pilonii democraţiei, pe Constituţie şi care să fie realizată sub auspiciile preşedintelui României. O soluţie care să fie, dacă nu o soluţie de consens, atunci măcar o soluţie bine temperată, cum spunea Bach, cu clavecinul bine temperat", a spus Pambuccian.
Deputatul a precizat că există mai multe puncte asupra cărora nu există consens în cadrul grupului, însă majoritatea membrilor nu cred în varianta alegerilor anticipate.
"Există o parte importantă a colegilor din grup care consideră că anticipatele n-ar fi o soluţie, chiar dacă ele pe noi nu ne afectează. (...) Alegerile la termen sau alegerile anticipate nu ne aduc nimic în plus sau în minus", a spus acesta.
Deputaţii minorităţilor au subliniat, în discuţii, nevoia unei "soluţii de consens". "Aceasta trebuie să fie o soluţie nu atât negociată politic, cât în spiritul ideilor fundamental democratice", a mai spus Pambuccian.
Întrebat dacă ar susţine un guvern tehnocrat, liderul deputaţilor din grupul minorităţilor a precizat că aceştia nu au "nimic împotriva" acestei variante, fiind una dintre cele două posibile, alături de guvernul de uniune naţională.
UPDATE: UDMR propune un Guvern tehnocrat, care să pregătească alegeri parlamentare înainte de termen
Preşedintele UMDR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că Uniunea propune instalarea rapidă a unui Guvern tehnocrat, care să treacă bugetul pentru 2016 şi să modifice legea, în vederea unor alegeri generale înainte de termen, comasate cu localele.
"Noi credem că cel puţin până la sfârşitul lunii noiembrie, dar, dacă se poate şi mai repede, trebuie să avem un nou guvern şi acest guvern conduce ţara până la alegeri şi noi propunem declanşarea alegerilor anticipate dacă se poate găsi o soluţie constituţională şi legală pentru a declanşa alegeri anticipate, deci alegeri înainte de termen. Un guvern tehnocrat, condus de un om care are libertatea de a-şi alege miniştrii. Nu trebuie să fie politicieni, dar nu putem exclude nici politicienii din Guvern. (...) Cu mandat foarte clar", a spus Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că acest mandat ar presupune adoptarea legii bugetului de stat pe anul 2016 şi operarea unor modificări legislative pentru devansarea alegerilor parlamentare, care ar trebui să aibă loc în toamna anului viitor, în aşa fel încât să fie organizate odată cu alegerile locale din primăvară.
"Nu este uşor, fiindcă cadrul legislativ în acest moment nu permite alegeri anticipate sau alegeri înainte de 24 iulie, când intră în vigoare legea votată anul trecut, legea alegerilor parlamentare. Această lege nu prevede o perioadă mai scurtă de 90 de zile pentru pregătirea alegerilor şi este motivul pentru care noi spunem că se poate modifica legea alegerilor parlamentare, în sensul de a introduce o prevedere. În 60 de zile, 40 de zile, pot fi organizate alegerile", a explicat preşedintele UDMR.
Acesta a subliniat necesitatea organizării alegerilor locale concomitent cu cele parlamentare. "Credem că este nevoie o agendă foarte clară pentru cel puţin şase luni de zile şi câteva obiective extrem de clare, fiindcă avem obligaţia de a asculta ce spune societatea şi avem obligaţia de a găsi soluţii politice", a mai spus Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a adăugat că nu consideră că, în acest moment, un Guvern de uniune naţională, din care să facă parte toate partidele parlamentare, "ar fi un răspuns corect şi cinstit la toate problemele care s-au acumulat".
UPDATE: Gorghiu: N-am făcut nicio propunere de premier, vrem alegeri anticipate, apoi îl susţinem pe Predoiu
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că liberalii i-au prezentat preşedintelui Klaus Iohannis varianta alegerilor anticipate şi nu au avansat niciun nume de premier, însă sunt deschişi şi altor variante dacă propunerea lor nu este susţinută.
"N-am făcut absolut niciun fel de propunere pentru prim-ministru. Propunerea cu care PNL a venit a fost aceea de dizolvare a Parlamentului şi de organizare a alegerilor anticipate. Ne-am spus toate argumentele, i-am arătat preşedintelui care sunt temeiurile pe care le bazăm atunci când solicităm anticipate. (...) Suntem într-un moment foarte dificil pentru societatea românească, pentru clasa politică şi cred că, înţelegând ceea ce se întâmplă, nu putem să optăm decât pentru ideea de dizolvare a Parlamentului şi organizare a alegerilor anticipate", a spus Gorghiu.
Mai mult, Gorghiu a arătat că ar fi un "avantaj" dacă s-ar reuşi organizarea alegerilor anticipate odată cu alegerile locale.
Întrebat cum a comentat Klaus Iohannis această propunere, a alegerilor anticipate, copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat: "A spus că înţelege poziţia PNL, că este una consecventă cu cea din ianuarie. Şi discutam de lucrul acesta încă din campania electorală".
Pe de altă parte, Alina Gorghiu a precizat că se bucură că a văzut în declaraţiile social-democraţilor "o poziţie echilibrată, nuanţată, care nu excludea alegerile anticipate".
Întrebat dacă PNL a renunţat la varianta ca prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu să devină premier, având în vedere că liberalii nu au avansat un nume, copreşedintele Vasile Blaga a precizat că Predoiu va fi propus după ce PNL va câştiga alegerile.
În situţia în care, în urma consultărilor, varianta alegerilor anticipate nu va avea susţinere, liberalii s-au declarat deschişi pentru alte consultări, însă au precizat că, totuşi, consideră dizolvarea Parlamentului cea mai "justă" variantă. "Dacă vom discuta după viitoarea întâlnire. (...) Nu am discutat acest lucru cu domnul preşedinte", a precizat Blaga.
"Nu sunt excluse niciun fel de discuţii. Nu deţinem adevărul absolut. (...) E prematur să discutăm orice altfel de scenariu", a spus şi Alina Gorghiu, adăugând că, dacă nu va exista consens pe una din soluţii prezentate de partide, "evident că va fi a doua rundă de consultări", în care se va încerca ajungerea la un consens.
"Cu toţii credem că este acel moment în societatea românească în care nu mai este cazul de scandal, de crize politice la vârf, este momentul în care ar trebui să găsim o soluţie de consens. (...) Altfel nemulţumirea va persista", a conchis Gorghiu.
Preşedintele Klaus Iohannis invită coaliţiile de ONG "cu largă recunoaştere publică" să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultările de vineri, iar pe manifestanţi "să indice persoanele care au un grad ridicat de reprezentativitate pentru mişcările civice din ultimele zile".
UPDATE - PSD acceptă să renunţe la funcţia de prim-ministru şi să susţină un Guvern tehnocrat - surse
Delegaţia PSD care a discutat, joi, cu preşedintele Klaus Iohannis la consultările de la Palatul Cotroceni, nu a făcut nicio propunere de premier, fiind de acord să susţină un Guvern format din tehnocraţi şi distanţându-se de declaraţiile anterioare privind coaliţia cu UNPR, potrivit unor surse PSD.
Potrivit surselor citate, schimbarea de poziţie şi renunţarea la asumarea directă a guvernării a survenit şi ca urmare a celei de-a doua zile de proteste şi a mesajelor lansate de cei care au ieşit în stradă.
UPDATE - Iohannis a primit delegaţia PNL: Este o etapă dificilă, o tragedie a declanşat schimbări politice
Preşedintele Klaus Iohannis a primit, joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia PNL în cadrul consultărilor pentru formarea unui nou Guvern, afirmând că România trece printr-o etapă dificilă, cu schimbări politice declanşate de o "tragedie", şi speră că se vor găsi soluţiile cele mai potrivite.
"Este o etapă grea, dificilă, care a rezultat dintr-o tragedie, care a declanşat aceste schimbări politice şi sper să găsim soluţiile cele mai potrivite. Pentru asta v-am invitat la o primă rundă de consultări şi abia aştept să aud propunerile dumneavoastră", le-a spus preşedintele membrilor delegaţiei PNL.
Delegaţia este formată din copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, precum şi seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus. Din delegaţie nu face parte premierul desemnat de PNL încă de anul trecut, prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu.
UPDATE - Liviu Dragnea: Nu trebuie să plecăm de la nominalizarea unui premier care să bată la uşa partidelor
Liviu Dragnea a declarat joi, la finalul consultărilor, că i-a propus preşedintelui ca după această primă rundă de discuţii să aibă loc o nouă întrevedere pentru un acord, precizând că nu trebuie să se plece de la desemnarea unei persoane care să bată la uşa partidelor pentru sprijin.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că i-a propus preşedintelui ca după prima rundă de consultări să aibă loc o nouă discuţie cu toţi liderii partidelor parlamentare pentru a se ajunge la un numitor comun privind profilul viitorului premier şi programul politic.
El a mai spus că în acest fel s-ar renunţa la procedura standard, constituţională, potrivit căreia preşedintele consultă partidele şi apoi nominalizează un premier care merge la fiecare partid în parte pentru a obţine sprijin politic. "Vreau să plecăm de la altceva, nu de la a nominaliza o persoană care să bată la uşa fiecărui partid şi să stăm cu toţii cu emoţii" , a spus el.
Liderul PSD nu a exclus varianta unui guvern de uniune naţională sau a unui guvern de tehnocraţi.
UPDATE - Alina Gorghiu: Blocarea anticipatelor ar însemna că PSD refuză schimbarea
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi că speră ca PSD să se repoziţioneze şi să accepte alegeri anticipate,”să nu se agaţe cu mâinile şi picioarele de putere”, liberalii urmând să prezinte varianta anticipatelor la consultările de la ora 17.00, de la Palatul Cotroceni.
"Blocarea alegerilor anticipate de către PSD ar însemna că refuză schimbarea", a spus Alina Gorghiu, insistând că mandatul PNL pentru consultări rămâne neschimbat, liberalii pledând pentru organizarea alegerilor înainte de termen.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că l-a desemnat pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, drept premier interimar, după ce Victor Ponta şi-a depus, miercuri, mandatul, la presiunea străzii.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: CONSULTĂRI la Cotroceni - Alina Gorghiu: Blocarea anticipatelor ar însemna că PSD refuză schimbarea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:54
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112