„Consultările celor doi vor viza consolidarea dialogului politic bilateral şi potenţarea cooperării dintre România şi Republica Moldova în vederea atingerii obiectivului strategic comun: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, precizează comunicatul MAE.
Cei doi se vor axa pe temele de interes pentru parcursul european al Republicii Moldova, cu accent pe progresele înregistrate în negocierea Acordului de Asociere la UE, perspectiva lansării dialogului privind Crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat cu UE, dialogul UE – Republica Moldova privind liberalizarea regimului de vize, precum şi evoluţiile recente pe alte componente ale relaţiei dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova.