- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.07.2012, 15:31)
- Lucia Efrim - Mediafax ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Contestaţiile lui Blaga şi Anastase privind revocarea lor din funcţii, în 10 iulie la CC
Contestaţiile lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase privind revocarea lor din funcţiile de preşedinte a Senatului, respectiv preşedinte a Camerei Deputaţilor, vor fi luate în discuţie de Curtea Constituţionali în 10 iulie, a comunicat miercuri, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al CC.
Urmărește
860 afișări
Contestaţiile lui Blaga şi Anastase privind revocarea lor din funcţii, în 10 iulie la CC (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a contestat la Curtea Constituţională revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului.
"Mă cunoaşteţi de atâta timp, niciodată nu am ţinut de un scaun, dar nu pot să stau pasiv sub nicio formă la acest atac furibund la tot ce înseamnă statul de drept, instituţiile lui", a arătat democrat-liberalul.
Blaga a susţinut că nu au fost respectate niciuna dintre condiţiile necesare revocării din funcţie a preşedintelui Senatului, el amintind că Biroul Permanent s-a reunit în condiţiile în care nu avea cvorum.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză Coaliția PSD-PNL-UDMR că l-a lăsat „singur în campanie”
-
O nouă industrie prinde contur: Cum ar putea ajunge România un hub regional pentru esports
-
Criză politică în Austria. Karl Nehammer îşi dă demisia în urma eşecului formării unei coaliţii
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Muniţie proaspătă pentru strategiile expansioniste ale Guvernului Netanyahu în Orientul Mijlociu
Preşedintele PDL a spus că doi dintre cei care au decis - vicepreşedintele Petru Filip şi un secretar, Gheorghe David - prin demisia din PDL, şi-au pierdut de drept calitatea pe care o aveau în Biroul Permanent al Senatului. "Drept urmare, nu au lucrat în cvorum", a conchis Blaga.
El a arătat că Senatul s-a întrunit în şedinţă în timp ce el conducea, împreună cu Roberta Anastase, plenul reunit al Parlamentului.
Senatorul PDL a mai spus că în cererea USL adresată Biroului Permanent al Senatului nu a existat o motivaţie, aşa cum prevede Regulamentul şi Constituţia.
"Doar eu puteam, în conformitate cu articolul 66 din Constituţie să convoc Biroul", a mai spus el, adăugând că a menţionat toate aceste aspecte în contestaţia adresată CC.
El a respins orice paralele care se fac între schimbarea lui Mircea Geoană şi situaţia de acum. "Ele sunt pe departe de a putea fi asemănate. Hai să fim serioşi. Cu toţi am atras atenţia grupului parlamentar PSD că dacă încearcă să îl schimbe pe Geoană automat toate grupurile parlamentare vor putea să propună candidaţi pentru preşedinţia Senatului", a subliniat parlamentarul.
Potrivit afirmaţiilor sale, Geoană şi-a pierdut calitatea de preşedinte al Senatului pentru că a fost dat afară de către PSD. "Există patru decizii ale Curţii Constituţionale care spun negru pe alb că numai grupul parlamentar din care fac parte poate să ceară revocarea mea", a mai declarat Blaga.
În final, Vasile Blaga şi-a declarat convingerea că sesizarea pe care a adresat-o Curţii Constituţionale "va fi soluţionată pozitiv".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Senatului
Roberta Anastase a fost revocată, marţi seară, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor
"Iată că ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat, în sensul în care în şedinţa Camerei Deputaţilor s-a propus şi acceptat de către plen revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Această intervenţie a mea nu este o intervenţie în apărarea persoanei Roberta Anastase, ci în apărarea instituţiei preşedintelui Camerei Deputaţilor", a spus deputata PDL Anastase.
Ea a repetat cele arătate de deputatul Ioan Oltean, şi anume că, după cele două Birouri Permanente de marţi, nu a existat nicio solicitare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a instituţiei în aceeaşi zi, având pe ordinea de zi revocarea preşedintelui Camerei.
"Nu s-a mai îndeplinit o altă condiţie procedurală, anume aceea de a fi publicată această convocare în Monitorul Oficial. Nici la această oră nu există publicată în Monitorul Oficial convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Revocarea s-a făcut pe baza uni raport primit de la Comisia juridică. Aceasta s-a întrunit în şedinţă, a luat în discuţie o sesizare făcută acum câteva luni de zile asupra unei şedinţe pe care eu nu am condus-o", a adăugat Anastase.
Ea a subliniat că nu există nici în Regulament, nici în Statutul deputaţilor şi senatorilor prevederea revocării, ca sancţiune, deci cei de la Comisia juridică nu ar fi putut să propună revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor.
"Suntem într-o situaţie foarte gravă, asistăm la un plan bine pus la punct şi dacă ne uităm numai la ceea ce s-a întâmplat azi, la revocarea preşedintelui Senatului, la revocarea Avocatului Poporului şi iată, revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor putem să constatăm că este un atac grav la instituţiile democratice din România. Pe termen lung, consecinţele sunt unele foarte grave şi sunt convinsă că lucrurile nu se vor opri aici, ci ele vor continua în aceeaşi serie de ilegalităţi. Este datoria mea să ies şi să apăr instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor în continuare, în sensul de a ataca la Curtea Constituţională această hotărâre a Camerei Deputaţilor", a încheiat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ea a menţionat că la cele două Birouri Permanente nu au existat solicitări adresate preşedintelui Camerei privind convocarea unei sesiuni extraordinare.
"Comisia Juridică a făcut un raport despre o şedinţă pe care nu eu am condus-o, deci nu aveam cum să încalc Regulamentul", a mai spus Anastase.
"E de datoria mea de a apăra instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor şi de a ataca la Curtea Constituţională decizia", a spus fostul preşedinte al Camerei.
În locul lui Anastase a fost desemnat Valeriu Zgonea.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. La întâlnirea oficială a liderilor europeni cu liderii sirieni din Damasc, noul lider al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a refuzat să dea mâna cu Annalena Baerbock, ministrul german de Externe
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Blaga a contestat la Curtea Constituţională revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe